Despăgubiri uriaşe, cerute autorilor dublei crime de la Motru

302

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au finalizat cercetările în dosarul dublei crime produse la sfârşitul lunii mai la periferia municipiului Motru, cei patru tineri care au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv încă de atunci fiind trimişi acum în judecată pentru fapte care le pot aduce închisoarea pe viaţă.

Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu şi Mihai Dorin Bălan, precum şi minorul Alexandru Bogdan Drăgoi sunt acuzaţi de fapte extrem de grave, care le pot aduce închisoarea pe viaţă. Pentru primii trei acuzaţiile pentru care vor fi judecaţi conform rechizitoriului înaintat la Tribunalul Gorj sunt cele de omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi profanare de morminte, în timp ce Drăgoi este considerat complice la comiterea acestor infracţiuni. Drăgoi este însă cel care a stabilit întâlnirea cu Ion Ulăreanu, de 27 ani, din Filiaşi, comandând la acesta droguri în valoare de 2000 de lei, pentru care ştia însă că nu are banii să le plătească. Aşa a ajuns împreună cu ceilalţi amici ai săi să pună la punct un plan diabolic, menit să-i suprime viaţa distribuitorului de etnobotanice. Ghinion însă, doljeanul a venit la Motru cu drogurile, dar şi cu o fată de 19 ani, din Turceni, pe care numai ce o cunoscuse, tânăra murind nevinovată. Amândoi au fost atraşi într-o capcană, la Râpa, la marginea Motrului, unde au fost loviţi cu bestialitate cu chei metalice şi cu piciorul de lemn de la un scaun. Fata a căzut în gol 3 metri pe o platformă betonată şi tot a supravieţuit după ce a fost lovită, ulterior ea fiind strangulată şi urcată în maşina ce urma să fie aruncată în lacurile de la Meriş. Mînea s-a urcat la volan, dar pentru că nu avea permis s-a împotmolit cu maşina şi aşa au luat decizia toţi patru de a incendia autoturismul cu victime cu tot. Fata încă mai gemea în portbagaj în acele momente, atunci criminalii stabilind că trebuie să îi suprime viaţa pentru ca indivizii fără scrupule să poată fura drogurile. Cei patru au furat nu doar drogurile, ci şi 300 de lei pe care fata îi avea în geanta ei, iar de la Ulăreanu au luat câteva pliculeţe de etnobotanice şi o cameră video, care, ulterior a fost restituită soţiei acestuia. Femeia s-a constituit acum parte civilă şi cere daune morale şi materiale de 300.000 de lei, precum şi câte 1000 de lei lunar de la fiecare din cei patru inculpaţi. Ea are acasă o fată de 4 ani pe care va trebui să o crească singură, mama fetei omorâte la Motru cerând şi ea daune morale, suma urmând să o prezinte la instanţă atunci când va începe procesul, respectiv peste două luni, după vacanţa judecătorească.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here