De pe urmele lui Brâncuşi – Laurian Stănchescu ar putea ajunge la căsătorie

394

StanchescuPoetul Laurian Stănchescu, cel care nu demult a realizat „Marşul Culturii” şi care este, totodată, iniţiatorul proiectului de „Aducere la Hobiţa a osemintelor lui Brâncuşi”, a primit recent mai multe cereri în căsătorie. Surprins, el a căutat o modalitate de a le respinge, fără să le rănească, însă, pe doamnele respective.

Cu toate acestea, Laurian se arată deschis propunerilor de căsătorie, dar a pus anumite condiţii despre care ne-a şi vorbit.

Se pare că gorjencele sunt mai interesate de căsătorie decât de Brâncuşi. Cel puţin aşa reiese din întâmplările lui Laurian Stănchescu, iniţiatorul proiectului de „Aducere în ţară a osemintelor lui Brâncuşi”. Poetul ne-a mărturisit că are foarte multe admiratoare şi că unele şi-au exprimat, în mod direct, dorinţa de a ajunge „doamna Stănchescu”. Mai în glumă, mai în serios, Laurian a spus: “am avut două cereri în căsătorie: una serioasă şi hotărâtă şi două mai timide. De la Brâncuşi a început şi chiar mai înainte, de când eu am venit la Târgu-Jiu pentru lansări de cărţi.”

Laurian Stănchescu: „Nu ştiu ce văd femeile la mine”

Nevoit fiind să-şi asigure toate cheltuielile pentru demersurile sale culturale din buzunarul propriu, Laurian a început să-şi cam termine toate economiile şi, poate şi din acest motiv, se arată surprins de ofertele gorjencelor. “Nu ştiu ce văd femeile la mine. Sunt un om străvechi prin vârstă şi ruinat fizic şi financiar”, mărturisea cu sinceritate Stănchescu. Luând în calcul cei 56 de ani ai săi, dar şi problemele de sănătate cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, scriitorul a precizat: “am învăţat să împletesc planul sexual cu planul spiritual de la filosofii greci şi de la ţăranii mei de la care am mai învăţat un lucru: nu trebuie să ai prejudecăţi spirituale pentru că în spatele lor există secretul libertăţii de a gândi”.

Admiratoarele îl asaltează cu mesaje şi apeluri telefonice

Deşi i s-a reproşat că prin demersurile şi activităţile sale nu doreşte altceva decât să-şi facă reclamă, Laurian a infirmat toate aceste supoziţii şi chiar a argumentat de ce nu are nevoie de celebritate. Cu toate acestea, el spune: “am primit multe mesaje pe telefonul meu, numărul fiind public, de la doamne minunate, care mă cereau în căsătorie, atât în perioada cât am fost consilier ministerial, cât şi după aceea, femeile crezând că dacă am lucrat la Ministerul de Finanţe şi al Economiei sunt un om foarte bogat. Le anunţ pe minunatele doamne că sunt sărac, dar nu lipit duhului şi că, de felul meu, sunt un om timid, dar nu mă crede nimeni.”

Chiar în timp ce ne povestea despre toate aceste întâmplări, Laurian a fost sunat de către una dintre admiratoarele sale, o femeie, care nu este gorjeancă, dar care ţine să-i amintească zilnic ( sunându-l de două ori pe zi, dimineaţa şi seara) că trebuie să-şi ia medicamentele.

El ne mărturisise deja despre această doamnă, care nu uită niciodată să-l sune şi să-i aducă-aminte de pastile (nu vă gândiţi că altfel el nu ar şti ce trebuie să facă!). Totuşi, Elena, cum i s-a adresat, ieri, Laurian însuşi, doamnei care l-a sunat, a reuşit să-l determine să spună (râzând) că ar vrea să uite de medicamente, sau să renunţe la ele.

Explicaţiile şi condiţiile lui Stănchescu

“Am fost nevoit să refuz multe propuneri de teama de a nu stârni după aceea resentimente, dacă nu voi fi în stare să împlinesc aspiraţiile şi extazul minunatelor doamne”, a precizat Laurian Stănchescu.

Totodată, el a spus că ar fi dispus să accepte o căsătorie, dar nu oricum: “accept orice căsătorie, în orice condiţii, dacă pretendentele mă vor însoţi pe jos până la Paris pentru îndeplinirea dorinţei lui Brâncuşi de a-i aduce la Hobiţa osemintele. Dacă sunt mai multe, voi încerca să aleg pe cineva, aşa cum făceau strămoşii noştri: le puneau în faţa unor ghicitori privind viaţa şi moartea, iar aceea care va reuşi să împletească aceste două neanturi într-o maramă ţesută la un război, va fi aleasa. Dincolo de toate aceste mărturisiri, amare şi vesele, precum baladele lui Topârceanu, veşnicul călător al mansardelor, pot să spun cu mâna pe toată viaţa mea, că poezia pe care am scris-o a fost mai norocoasă decât viaţa pe care am trăit-o.”

Iubita lui Stănchescu vrea şi ea calitatea de soţie

De 18 ani, Laurian Stănchescu are o relaţie cu o femeie minunată, Stela Marian Osiac, care s-a amuzat teribil auzind de condiţiile puse de Laurian pentru cele ce speră să-i poarte numele şi a spus că doreşte să participe la ghicitoare şi că dacă va ghici răspunsul, “îmi va oferi ea masa de nuntă: mâncare de fasole cu mult mărar”, a spus poetul. În final, Laurian a conchis: “toate iubirile, atât cele împlinite, cât şi cele neîmplinite, seamănă cu Râsul – Plânsul lui Nichita Stănescu. Ele nu au fost niciodată în realitate, s-au petrecut numai în sufletul nostru”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here