Ca să desluşească cineva tainele Lui Dumnezeu, trebuie să înţeleagă tainele şi istoria Ierusalimului pământesc, dar, mai întâi, trebuie să-şi elimine din mental omul cel vechi şi să revină într-un fel simptomatic la starea de dinainte de cădere, ca să aibă nevinovăţie şi simplitate! Astfel, credinţa lui devine una nezdruncinată, ca să creadă cu convingere că nu există nimic pe care să nu-l poată face Dumnezeu! Iar, atunci când ar auzi despre un om care nu crede sau care se îndoieşte de unele lucruri ce au legătură cu grija Lui Dumnezeu, taina Ierusalimului se adânceşte, pentru că în reflecţia sa, omul se va încredinţa pe sine de lucrarea Lui Dumnezeu, numai după ce cu prudenţă, va acţiona omeneşte prin logica lui de argumentare, care crede că îl va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii într-o oarecare măsură! Încrederea în lucrarea Lui Dumnezeu este o adâncire a Tainei Ierusalimului pământesc, pentru că e un mare lucru ca să trăiască un om în Legea Lui Dumnezeu! Deci, mare lucru este să se lase cineva în mâinile Lui Dumnezeu, mai ales că oamenii îşi fac planuri lumeşti şi încearcă să le realizeze, dar fără să asculte şi să audă care este şi Voia Lui Dumnezeu! Mai ales atunci când ne referim la Ierusalimul pământesc, trebuie să ne adâncim cu încredere în Taina Lui Dumnezeu, ca El să rânduiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu dăruire în suflet. Dacă un muritor nu se încrede în Dumnezeu şi nu se gândeşte la taina Ierusalimului pământesc, încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Domnului, se va închide spăşit în tenebrele ignoranţei şi ale neîncrederii! De obicei, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi abia după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci se îndreaptă spre Dumnezeu şi iau calea Ierusalimului pământesc! De multe ori, respectăm ştiinţa lumească şi căutăm să-i găsim sensul! Ca punct de întâlnire dintre Dumnezeu şi om, Ierusalimul este locul în care aceste întrebări îşi găsesc un răspuns, odată cu venirea Apocalipsei, la Sfârşitul Veacului, când va izbucni războiul, o luptă între Hrist şi Antihrist, când Kaaba va veni de la Mecca la Ierusalim, când se va ţine Judecata şi vor învia morţii, căci, va veni Mesia cu împărăţia Cerurilor, cu Noul Ierusalim!
Încrederea în lucrarea Lui Dumnezeu este o adâncire a Tainei Ierusalimului pământesc
Interesant şi totodată, demn de toată atenţia este faptul că toate cele trei religii avraamice cred în venirea Apocalipsei, dar detaliile variază de la o credinţă la alta, chiar dacă pentru laici nu sunt decât nişte poveşti depăşite, însă, aceste idei sunt de o mare valoare în vremurile acestea în care se vorbeşte numai despre războaie, despre arme de distrugere, despre ură şi despre crize materiale şi morale! În această perioadă a fundamentalismului islamic, iudaic şi creştin, Apocalipsa este o forţă semănătoare de frici, o bombă cu efect imprevizibil în febrila activitate politică a lumii. În astfel de circumstanţe, moartea este însoţitoarea constantă a ştirilor comerciale, ştiindu-se că multă vreme pelerinii veneau la Ierusalim ca să moară şi să fie îngropaţi aproape de Muntele Templului pentru a renaşte în timpul Apocalipsei! Cât priveşte Ierusalimul pământesc de astăzi, se constată că oraşul este înconjurat de cimitire şi se odihneşte pe ele, de multe ori sunt venerate fragmentele scorojite ale unor sfinţi antici, iar, mâna dreaptă, înnegrită şi uscată, a Mariei Magdalena este încă expusă în camera părintelui superior grec ortodox din Biserica Sfântului Mormânt. Multe sanctuare, dar chiar şi case particulare sunt construite în jurul mormintelor, aşa că atmosfera tensionată a acestui oraş se explică nu doar printr-un fel de necrofilie, ci şi prin necromanţie, adică, o formă de magie în care cel care o practică încearcă să invoce spiritele persoanelor moarte, sub forma unor fantome sau chiar în trupul lor, în scopul aflării viitorului, aşa că morţii de aici sunt aproape vii şi parcă aşteaptă învierea. Comentatorii politici cu aplecare spre religie consideră că luptele neîncetate pentru Ierusalim, atacurile cu drone ale formaţiunilor paramilitare teroriste, masacrele, haosul, războaiele jihadiste terorismul stradal, asediile, catastrofele şi multe altele au transformat acest oraş al înălţării spre eternitate într-un câmp de bătălie, în ceea ce unii autori numesc «abatorul religiilor» (Aldous Huxley) sau «osuarul» (Gustave Flaubert), iar, Herman Melville vedea oraşul ca pe un «craniu» asediat de «armate ale morţilor», aşa cum Edward Said îşi amintea că tatălui său nu-i plăcea Ierusalimul pentru că «îi amintea de moarte», ceea ce înseamnă că evoluţia acestui sanctuar terestru nu s-a datorat întotdeauna providenţei. De aici, putem înţelege că religiile se nasc dintr-o scânteie revelată unui profet charismatic (Moise, Iisus, Mahomed), că imperiile sunt întemeiate, oraşele sunt cucerite prin forţa şi chiar prin şiretenia unui invadator! Ca urmare, deciziile unora, începând cu regele David, au făcut din Ierusalim ceea ce este el astăzi, iar, probabilitatea ca mica citadelă a lui David, capitala unui regat neînsemnat, să devină centrul lumii era extrem de redusă. Dar, tocmai ironia sorţii a făcut ca însăşi distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor să conducă la crearea tiparului sacralităţii lui viitoare, deoarece acea catastrofă i-a determinat pe evrei să consemneze şi să proclame gloria Sionului.
Sfinţenia absolută a Ierusalimului pământesc şi a pământului Israelului
În unele situaţii, însă, astfel de evenimente catastrofice au avut ca efect dispariţia unor popoare, dar, în cele din urmă, extraordinara capacitate de supravieţuire a evreilor, devotamentul lor organic faţă de Dumnezeul Preaînalt şi, mai ales, faptul că au aşternut în scris propria versiune a istoriei lor în Vechiul şi Noul Testament au stat la baza faimei şi sacralităţii acestui oraş providenţial. Sfânta Scriptură sau Biblia s-a substituit statului evreu şi Templului pentru a deveni «patria ambulantă a evreilor», deci, «Ierusalimul ambulant», spus în limbaj negustoresc! Nu există un alt oraş care să aibă propria sa carte şi nici o altă Carte nu a ghidat în aşa măsură destinul unui oraş ca în cazul Ierusalimului pământesc! Caracterul sacru al oraşului s-a născut din unicitatea evreilor ca Popor Ales! Deci, am putea spune că Ierusalimul a devenit Oraşul Ales, Palestina a devenit Pământul Ales, iar această unicitate a fost moştenită şi dusă mai departe de către creştini şi musulmani. Sfinţenia absolută a Ierusalimului pământesc şi a pământului Israelului se reflectă în obsesia religioasă crescândă cu privire la întoarcerea evreilor în Israel şi în entuziasmul occidental faţă de sionism, echivalentul său laic, în perioada dintre Reforma secolului al XVI-lea în Europa şi anul 1970, spre exemplu! De atunci, tragedia palestinienilor, care văd în Ierusalim chiar Oraşul lor cel Sfânt şi pierdut, a modificat percepţia asupra Israelului ca stat modern! Poate că acest sentiment al sfinţeniei universale funcţionează, fie ca o binecuvântare, fie ca o sabie cu două tăişuri! În concluzie, existenţa unui stat israelian puternic şi bine înrădăcinat în Ţara Sfântă se reflectă în interesul pe care îl suscită Ierusalimul de azi şi conflictul israeliano-palestinian, un interes mai mare decât prezintă orice altceva din întreaga lume. Orice s-ar spune, nimic nu e atât de simplu pe cât se pare, iar, istoria este deseori prezentată printr-o serie de schimbări brutale şi variaţii violente, ceea ce înseamnă că Ierusalimul pământesc a fost şi va fi mereu un oraş al continuităţii şi coexistenţei multiculturale şi multiconfesionale, o metropolă hibridă a PĂCII, formată din clădiri hibride şi oameni hibrizi care sfidează ierarhizările artificiale aparţinând diferitelor legende religioase şi naraţiunilor pretins naţionaliste de pretutindeni! Ca urmare, de câte ori este posibil, istoria vie, scrisă şi nescrisă, are în vedere familii de: Davidieni, Macabei şi Irodieni, Omeiazi, precum şi casele Baldovin şi Saladin, până la Husseini, Khalidi, Spafford, Rothschild şi altele, regăsind în acest fel schema organică a vieţii care rămâne imună la incidentele bruşte şi discursurile sectare ale istoriei convenţionale sau neconvenţionale! În finalul materialului nostru de azi, am putea constata că nu există doar două feţe văzute ale Ierusalimului pământesc, ci mai multe culturi şi credinţe care se suprapun şi se împletesc prin succesiunea veacurilor, un tablou cu faţete şi nuanţe multiple, compus din arabi ortodocşi, arabi musulmani, evrei sefarzi, evrei aschenazi, evrei haredimi, evrei laici, armeni ortodocşi, georgieni, şerbi, ruşi, copţi, protestanţi, etiopieni, catolici şi aşa mai departe, iar, dacă se întâmplă ca o persoană să poată avea diferite identităţi, acestea sunt echivalentul uman al straturilor de pietre şi ţărână ale Ierusalimului pământesc, ceea ce înseamnă că statutul oraşului a fost mereu în schimbare, mereu în transformare, ca o meduză care-şi schimbă forma, mărimea şi chiar culoarea, însă, rămâne fixată în acelaşi areal acvatic! (VA URMA)
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
