Din mai multe motive pe care le considerăm întemeiate, deschidem seria unor articole dedicate Ierusalimului, pentru că el simbolizează cea mai înaltă scară a eternităţii şi a îndumnezeirii omului, locul în care Dumnezeu a binevoit să atingă absolutul şi în care pelerinajul este un drum care te poartă spre eternitate! Dar, dacă ajungi ca să iubeşti Ierusalimul pământesc, înseamnă că poţi cunoaşte şi poţi iubi istoria lumii, dar, mai ales, înseamnă să ai imaginea revelată a măreţiei cerului în arealul pământului bântuit de atâtea furtuni, având în vedere faptul istoric legat de distrugerea sălbatică a oraşului sfânt, ca şi odiseea reconstruirii sale şi iar a distrugerii de către duşmanii ştiuţi şi neştiuţi, veniţi din zările întunecate ale lumii! Metaforic vorbind, unii naratori compară Ierusalimul cu o bătrână nimfomană care-şi sufocă iubiţii unul după altul şi apoi se delimitează de ei, ca într-o poveste despre dragoste pierdută în întuneric, fiindcă Ţara lui Israel este centrul lumii, iar, Ierusalimul este centrul Ţării sfinte! La o primă luare aminte, Sfântul Templu este centrul Ierusalimului, Sfânta Sfintelor este centrul Sfântului Templu, Chivotul Legii este centrul Sfintei Sfintelor, iar Piatra de temelie pe care a fost creată lumea este înainte de Sfântul Chivot. Privind şi mai atent, vedem că Sanctuarul pământului este Siria, sanctuarul Siriei este Palestina, sanctuarul Palestinei este Ierusalimul, sanctuarul Ierusalimului este Muntele cu vârful în cer, sanctuarul Muntelui este locul de cult, sanctuarul locului de cult este Domul Stâncii. Se poate spune că prin sfinţenia locului, Ierusalimul este cel mai strălucit dintre oraşe, dar, totuşi, Ierusalimul are şi câteva neajunsuri, pe care unii le numesc dezavantaje, deoarece, se consideră că «Ierusalimul este o cupă de aur plină cu scorpioni», apreciindu-se că istoria Ierusalimului este istoria lumii, dar mai este şi cronica unui oraş adesea greu încercat, dar, mereu renăscut, pierdut printre colinele Iudeei.
,,Saltă acum şi te bucură Sioane”!
Astăzi, mai mult ca niciodată, Ierusalimul este considerat centrul lumii, văzut prin prisma faptului că se află în centrul luptei dintre religiile avraamice, detaşat prin observaţia că este sanctuarul unui fundamentalism din ce în ce mai răspândit printre creştini, evrei şi musulmani, câmpul de luptă strategic al încleştării dintre civilizaţii apropiate sau chiar declarat ostile, linia frontului dintre ateism şi credinţă, centrul de atenţie al fascinaţiei laice, obiectul unor delirante teorii ale conspiraţiei şi ale miturilor şi legendelor care circulă pe internet, poate şi scena scăldată în lumină pentru camerele de filmat din întreaga lume, într-o epocă a fluxului informaţional şi al exploziilor informaţionale! În esenţă, trebuie să subliniem faptul că Ierusalimul este un simbol al convieţuirii în pace, al combaterii propagandei de război, mai ales că interesele religioase, politice şi mediatice se alimentează unele pe altele şi fac neîntrerupt ca Ierusalimul să fie analizat de către analişti şi comentatori ca fiind mai profund ca niciodată. Da, oameni buni, Ierusalimul este Oraşul Sfânt, dar a fost dintotdeauna şi un adăpost al superstiţiilor şi al bigotismului, un «trofeu» râvnit de imperii, deşi lipsit de valoare strategică, poate şi teritoriul cosmopolit a numeroase secte, fiecare fiind convinsă că oraşul îi aparţine doar ei! Dar, mai este şi oraşul cu o mulţime de nume, când fiecare tradiţie este atât de sectară, încât le exclude pe celelalte! Ierusalimul este un oraş de un rafinament aparte, încât în literatura ebraică sacră se vorbeşte despre el la genul feminin, ca despre o femeie senzuală, plină de viaţă, întotdeauna frumoasă, dar uneori desfrânată, alteori o prinţesă rănită şi părăsită de iubiţii ei devotaţi sau chiar vânzători de iluzii! De fapt, Ierusalimul este Casa unui Dumnezeu unic şi capitala a două popoare, templul a trei religii şi singurul oraş care există în două locuri: în cer şi pe pământ! Seducţia sa terestră extraordinară este aproape neînsemnată în comparaţie cu gloria sa celestă îndumnezeită! Însuşi faptul că Ierusalimul este terestru şi totodată ceresc, ne dovedeşte că oraşul poate exista oriunde, când ne referim la faptul că alte şi alte «Ierusalime» au fost întemeiate în această lume şi fiecare dintre ele are propria viziune asupra Ierusalimului adevărat şi îndumnezeit! Se consideră că profeţi şi patriarhi, Avraam, David, Iisus şi Mahomed au păşit pe aceste pietre de pavaj, pentru că religiile avraamice s-au născut aici şi tot aici se va sfârşi lumea copleşită de păcate, în Ziua Judecăţii. Ierusalimul este sacru pentru mintea şi pentru sufletul oamenilor, iar, în multe privinţe, Sfânta Scriptură este chiar cronica Ierusalimului! De aceea, cititorii şi propovăduitorii ei, de la iudei şi primii creştini, trecând mai departe la cuceritorii musulmani şi cruciaţi, până la evangheliştii americani de astăzi, i-au schimbat în repetate rânduri istoria pentru a îndeplini profeţia biblică! Iar, atunci când «CARTEA CĂRŢILOR» a fost tradusă în greacă, apoi în latină şi engleză, a devenit cartea universală şi a făcut din Ierusalim oraşul universal pentru umanitate.
,,Iară tu, Curată Nascătoare de Dumnezeu, veselește- te întru Învierea Celui născut al tău”!
Pentru fiecare împărat vremelnic, scaunul domnesc devenea un loc de înălţare ca pentru un David, iar, oamenii fiecărui popor se credeau aleşi ca să fie «noii israeliţi» şi fiecare civilizaţie grandioasă se pretindea a fi un nou Ierusalim pământesc! De fapt, un oraş care nu aparţine nimănui şi care există în imaginaţia fiecăruia! Se pare că aceasta este tragedia oraşului sfânt, dar şi magia lui deopotrivă, pentru că oricine visa un Ierusalim, orice vizitator din toate timpurile, de la apostolii lui Iisus, la soldaţii lui Saladin, de la pelerinii victorieni la turiştii şi jurnaliştii de astăzi, fiecare pelerin soseşte aici cu propria sa viziune asupra Ierusalimului autentic, pentru ca mai apoi să fie amarnic dezamăgit de ceea ce găseşte, într-un oraş în continuă schimbare, care a prosperat şi a decăzut, a fost distrus şi a fost reconstruit în mai multe rânduri. Dar, pentru că aşa este Ierusalimul, proprietatea tuturor şi fascinaţia fiecăruia, numai impresia lor este cea corectă, în timp ce realitatea crudă, artificială, trebuie să se schimbe mereu! Dificultatea constă în faptul că toţi au dreptul să-şi impună imaginea propriului «Ierusalim» asupra Ierusalimului adevărat şi sfânt, ceea ce adesea au şi făcut prin foc şi prin sabie distrugătorii săi, dacă istoria este studiată cu asiduitate şi omul obişnuit vrea să o cunoască îndeajuns. Mulţi autori au constatat că este imposibil să scrii o istorie a acestui oraş şi să nu recunoşti că Ierusalimul este o temă, un centru de rotaţie a lumii în ea însăşi, o axă a istoriei scrise şi nescrise pe coordonate absolute! Într-o lume în care, graţie puterii internetului, mouse-ul şi sabia sunt arme din acelaşi arsenal fundamentalist, căutarea faptelor istorice este şi mai importantă decât a fost pentru un Abdul Rahman Ibn Khaldun, un istoric, filosof și politician arab al secolului al XIV-lea, născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406, cel care considera că o istorie a Ierusalimului trebuie să fie un studiu al naturii sacrului. De aceea, expresia consacrată a «Oraşului Sfânt» este folosită mereu pentru a descrie veneraţia pe care o produc şi o amplifică sanctuarele sale, dar ea semnifică şi faptul că Ierusalimul a devenit principalul loc de pe pământ al comunicării dintre Preaînaltul Dumnezeu şi oameni! Poate că mulţi se întreabă: dintre toate locurile din lume, de ce Ierusalimul este centrul vieţii pământeşti? Mulţi au considerat că oraşul se afla departe de rutele comerciale de pe coasta Mediteranei, era sărac în ape, chiar pârjolit de arşiţa verii, îngheţat de viscolul iernii, cu stânci măcinate de căldură şi neprimitoare pentru un călător spre eternitate! Alegerea Ierusalimului ca oraş al Templului a fost în parte o decizie personală, în parte consecinţa evoluţiei sale, deoarece sacralitatea lui a devenit cu atât mai profundă, cu cât el era deja sfânt şi de atâta timp un loc de comunicare cu Dumnezeu! Sacrul are nevoie nu doar de spiritualitate şi credinţă, ci şi de legitimitate şi de o tradiţie care păstrează sufletul curat! Un profet radical, animat de o viziune nouă, trebuie să explice secolele care au consacrat întemeierea şi devenirea Ierusalimului şi să justifice propria revelaţie într-o limbă şi o geografie a sacrului pe deplin acceptate prin profeţiile revelaţiilor anterioare şi prin locurile deja venerate de multă vreme! Dar, nimic nu face un loc mai sfânt decât concurenţa altei religii, iar, această sacralitate displace multor cugetători atei, care o văd ca pe o superstiţie contagioasă într-un oraş suferind de un fel de bigotism virtuos! Poate că acest lucru înseamnă să negi nevoia profundă şi legitimă de spiritualitate a fiinţei umane, fără de care este imposibil să înţelegi Ierusalimul pământesc, mai ales că religiile trebuie să explice bucuriile fragile şi anxietăţile eterne care mistifică şi înspăimântă omenirea ce are nevoie să simtă că există o forţă superioară! (VA URMA)
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
