De ce Rounders este considerat cel mai bun film despre poker făcut vreodată?

1724

Rounders (1998) este considerat de mulți pasionați de poker cel mai bun film făcut vreodată despre acest fascinant joc de cărți. Matt Damon, Edward Norton și John Malkovich au o prestație la cel mai înalt nivel în lumea underground a pokerului, iar această producție este difuzată în continuare de posturi de televiziune din toată lumea. În plus, mulți oameni care au văzut filmul au început să joace poker după ce au sesizat nivelul de adrenalină și de distracție cu care jocul vine la pachet.

Filmul a fost realizat spre finalul anilor ’90 și a avut o contribuție însemnată la dezvoltarea jocului de poker. A urmat apoi apariția și dezvoltarea rapidă a platformelor de Jocuri Poker online la începutul secolului, însoțită ulterior de difuzarea unor show-uri TV de poker, lucruri care au provocat un adevărat boom al industriei, numărul celor pasionați de poker fiind în prezent impresionant.

Rounders este un film pe cate posturile TV din toată lumea îl difuzează frecvent și în prezent , lucru care se întâmplă și în țara noastră. De exemplu, postul TV 1000 îl transmite în luna iunie, fiind un bun prilej pentru cei pasionați de poker să revadă scene cu intensitate maximă și mult dramatism.

Rounders – o poveste extrem de captivantă

Rounders prezintă povestea unui geniu în poker pe nume Mike McDermott (interpretat de Matt Damon), care decide să renunțe la acest joc pentru a urma o carieră în drept. Totuși, în momentul în care un prieten Worm (interpretat de Edward Norton) iese din închisoare și îl anunță că are nevoie de ajutor pentru a stinge o datorie la fiorosul Teddy KGB (interpretat de John Malkovich) el decide să revină în joc.

Urmează o serie de partide de poker la cel mai înalt nivel, pline de răsturnări de situație și cu mult dramatism, care captează publicul. Rounders oferă multă tensiune și este considerat cel mai bun film despre poker făcut vreodată.

Rounders, lăudat de critici

De altfel, și jurnaliștii de la The Washington Post au avut un comentariu elogios la adresa filmului în recenzia realizată după lansare. „Rounders este un film plin de scene tensionate, în care norocul își face apariția uneori, la fel ca abilitățile. Însă în acest film nu este însă doar vorba despre un joc de cărți, ci despre talent și apare întrebarea dacă îl lași să îți corupă sau să îți elibereze caracterul. Filmul urmărește povestea unor jucători geniali de poker”, a notat Washington Post.

De asemenea, jurnaliștii americani au făcut și o comparație între personajul interpretat de Matt Damon și cel interpretat de Edward Norton. „Mike McDermott și-a permis să își construiască un vis la fel de fragil ca al oricărui visător de zi cu zi. El este la facultatea de drept, locuiește cu o fată frumoasă și își construiește o viață. Însă „viermele” se întoarce și reapare în viața sa. Sau, mai bine zis, iese din închisoare. Worm este opusul lui Mike: îi place partea sălbatică. Norton este pur și simplu minunat în acest rol de băiat rău”, a mai scris sursa citată.

Cât despre atmosfera din timpul partidelor de poker, cei de la Washington Post au scris: „Worm și Mike iubesc această lume. Este locul de care aparțin, unde vor să se afle în frunte și în care talentul lor le rezolvă viețile”.

De asemenea, și jurnaliștii de la The New York Times au avut comentarii elogioase la adresa filmului. „Deși filmul are scene obișnuite în viața de zi cu zi, acțiunea se petrece cu adevărat noaptea, într-o lume a umbrelor pline de farmec, culori mocnitoare și multă acțiune. Mike și Worm devin o companie extraordinar de bună, iar acțiunea din timpul partidelor de poker este mai mult decât interesantă”, au notat jurnaliștii americani.

Matt Damon își aduce aminte cu drag de rolul din Rounders

Matt Damon a acordat recent un interviu în care a vorbit despre Rounders, pe care îl consideră unul dintre cele mai interesante filme pe care le-a făcut vreodată. Pentru a se pregăti de acest rol, Damon a mers chiar în diverse cluburi underground din New York pentru a juca poker.

„Când am făcut Rounders, pokerul nu avea dimensiunea de astăzi. Oamenii știau că este un joc de abilități, dar publicul larg nu înțelegea jocul ca astăzi. Îmi aduc aminte că mergeam în cluburi underground din New York și, datorită filmului, am avut acces. Nici nu știam că există. Dar apoi după ce filmul a apărut pokerul a devenit mult mai accesibil pentru publicul larg, nu doar pentru cei pasionați”, a comentat Matt Demon.

De fapt, ulterior el a devenit foarte pasionat de poker și a continuat să joace acest joc, inclusiv pe mize mari, fiind prezent și la World Series of Poker.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here