Cum sărbătoresc străinii Revelionul

404

Luni noapte, la a douăsprezecea bătaie a gongului, toţi vom ciocni pahare de şampanie, lăsând în spate gândurile negre şi ghinionul anului trecut. Majoritatea îşi vor îmbrăţişa apropiaţii şi le vor transmite gânduri frumoase celor care nu pot fi alături de ei.

 

Iată cum sărbătoresc străinii Revelionul!

FRANŢA

De la francezi provine termenul „revelion”.  De Reveillon, francezii mănâncă mult,  organizându-se adevărate ospeţe numite Reveillon de Saint Sylvestre. Tinerii merg la petreceri somptuoase şi beau multă şampanie.

SUA

Americanii îşi sărută persoana iubită la miezul nopţii, sperând să rămână la fel de îndrăgostiţi şi anul următor. Majoritatea se strânge în Times Square, unde, cu un minut înainte de miezul nopţii, imensa bilă din LED-uri coboară, obicei început în 1907.

SPANIA

Spaniolii cred că strugurii le poartă noroc. De aceea, ei încearcă să mănânce câte un bob de strugure la fiecare bătaie a ceasului până la ora 12. Cele 12 boabe de strugure simbolizează cele 12 luni ale anului, care pot fi acrişoare sau dulci.

GRECIA

Grecii numesc Revelionul Ziua Sf. Basil, pentru că tot atunci oamenii comemorează moartea sfântului. Grecii coc un tip de pâine special în care ascund o monedă. Pâinea este împărţită în felul următor: prima felie este servită Domnului, a doua – celui mai priceput brutar din familie şi restul – familiei. Dacă a treia bucată conţine banul, primăvara va veni mai devreme. Oricum, oricine are norocul de a găsi moneda va fi binecuvântat anul viitor.

GERMANIA

Plumbul este considerat norocos la germani. Ei scurg plumb lichefiat în apă rece, aşteptând să prindă formă şi astfel, să le prezică viitorul. Inima simbolizează căsnicie, în timp ce orice formă rotundă promite noroc; ancora te avertizează că vei avea nevoie de ajutor, în timp ce crucea simbolizează moarte.

AUSTRIA

Austriecii sărbătoresc trecerea în Noul An cu mese îmbelşugate, unde porcii stau la loc de cinste. Astfel, oamenii decorează mesele cu porci în miniatură din marţipan, mănâncă friptură de porc şi îngheţată de mentă, pentru noroc.

OLANDA

De Revelion, olandezii fac focuri de tabără din brazii de Crăciun pe străzile oraşelor şi mănâncă gogoşi şi deserturi extrem de dulci.

ANGLIA

Englezii cred că primul oaspete din noul an le va aduce noroc. El trebuie să fie bărbat, să intre pe uşa din faţă şi să aducă daruri tradiţionale precum pâine, băutură pentru capul familiei şi cărbune pentru şemineu, altfel nu va fi primit cu braţele deschise. Pe lângă acest obicei, oamenii se strâng să vadă artificiile de la London Eye, în timp ce Big Ben bate miezul nopţii.

UNGARIA

Aici, oamenii confecţionează din paie şi hârtie o sperietoare de ciori cunoscută ca Jack Straw care întruchipează răul şi ghinionul anului trecut. Aceasta este purtată prin sat, pentru ca la miezul nopţii să fie ars.

Fiecare popor are tradiţiile sale de Anul Nou, deşi toţi ne dorim acelaşi lucru: noroc, sănătate şi dragoste.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here