Criza învățământului primar sau ce dor de muncă să mai ai?

405

Din punct de vedere psihologic și pedagogic, învățământul nostru, până în prezent, se găsește mereu, într-o fază de pregătire și experiență.
Mai întâi nu cunoaștem sufletul școlarului român.Toate principiile teoretice și pedagogice reliefate la alte neamuri le-am adus și experimentat pe spinarea școlarului român, ca pe un cobai.
Vasile Pârvan în idei și forme istorice, explică:
„Copilul țăranului intră de mic copil în lupta vieții. Acest suflet ajunge mai târziu, din cauza pisălogelii școalei, mutilat, obosit și dezgustat. Ca să-l scăpăm de această descurajare, trebuie să le redăm atmosfera de acasă…….
Copilul țăranului nostru, vioi și clar la minte, n-are nevoie de pisălogeala ucigător de metodică și născocită ca mijloc de educație.”
Răspunderea cea mare față de trecutul unui neam, o are învățământul primar, care trebuie să integreze pe copil în Viața Neamului.
Piedici:-Legile
-Deprimarea ce stăpânește satul.
– Lipsa de sprijin din partea autorităților
– lipsa de entuziasm a elementelor bune
– Ridicarea în fruntea dascălilor a unor elemente care nici în școală și nici în viața socială nu aduc nici un aport de promovare a învățământului.
Ce dor de muncă să mai ai?
-Amestecul politicii în școală. Nimic nu poate fi mai josnic, decât această acțiune josnică pentru școală. Revizori, subrevizori și inspectori sunt numiți de politicieni și, mai mult, slujesc intereselor acestora.
-Programa are și ea lipsuri.
-O grea problemă pentru școala primară o prezintă și cartea (manualele). Pe lângă faptul că nu sunt întocmite cum trebuie, toate manualele abundă în greșeli și sunt prea scumpe.
-Proasta salarizare a învățătorilor.
Societatea și școala încearcă să ne niveleze, să ne pună pe toți în același tipar. Trebuie să ieșim din tipar, fiindcă suntem unici.
Să eliminăm inutilul din școală, așa cum sculptorii cioplesc materialul.
Dumitru Pupăză, Învăţător – Dobriţa
P.S. În tinerețe, Lincoln a învățat într-o școală de țară, unde podeaua era făcută din scândură, iar foi de hârtie rupte din caiete și lipite în ferestre, țineau loc de geam prin care se strecura lumina.Nu exista decât un singur manual din care profesorul citea cu glas tare. Elevii repetau, în cor, lecția după el. Era o zumzăială continuă, iar vecinii îi spuneau „Școala de trăncăneală”.La noi situația s-a schimbat. Nu mai avem țărani, avem copii de şmecheri, de părinți cu doctorate luate …nici ei nu știu unde…După ce am vorbit de Lincoln, unii speră să ajungă și președinți, dacă nu ai Țării, măcar de consiliu județean.Se pare că școala o inventăm, noi, în aceste timpuri. Să le aducem aminte acestor inventatori, că școala are o existență de ceva secole și are nevoie de a fi adaptată nevoilor copiilor, și nu pentru cazuri particulare așa cum s-a întâmplat în ultimul timp. Mai grav, s-au creat tot soiul de Universități Speciale, nu am greșit scriind cu majuscule, gândind că acestea sunt treapta de sus a Școlilor Speciale înființate legal și pentru care avem cuvinte de laudă. Dar de aici și până la aceste universități care acordă doctorate fără acoperire e cale lungă. Ce ar mai urma? O Academie Specială pentru acești absolvenți, și nu numai. Astfel propulsăm școala românească în topul european…cu specialii…(I.P.B. şi D.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here