Continuă protestele angajaților DSP. Rafila, negocieri cu sindicatele

889

Angajații Direcțiilor de Sănătate Publică continuă protestele pentru rezolvarea inechităţilor salariale. Ei solicită să li se majoreze salariile la fel ca şi celor de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că miercuri se întâlneşte cu sindicaliștii din sanătate, apreciind că revendicările salariaților din DSP-uri sunt unele justificate.
„Discuţia cu sindicatele va avea loc miercuri. Am invitat câteva federaţii sindicale care au membri în cadrul direcţiilor de sănătate publică pentru o discuţie. Am avut o sesizare din partea SANITAS şi am schimbat câteva cuvinte cu ei, dar prima întâlnire va avea loc miercuri. În mod evident trebuie să înţelegem toate doleanţele, să încercăm să găsim o soluţie comună, pentru că direcţiile de sănătate publică şi în pandemie au reprezentat coloana vertebrală a sistemului medical, alături de spitalele care au tratat pacienţi COVID. Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibă o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimineze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, a spus, luni, ministrul Rafila, convins fiind că „pe calea dialogului”, „a transparenţei” şi a „bunei credinţe în abordare” se va ajunge la o soluţie.
Pe de altă parte, Rafila a remarcat că în situaţiile în care „se satisface o anumită revendicare” salarială, apar automat alte categorii cu revendicări similare.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here