Reflecțiile lui Brâncuși asupra propriilor sculpturi, din ,,Aforismele și textele” sale, date publicității de către Constantin Zărnescu, au un rol covârșitor pentru interpretarea acestora.
,,Sculpturile mele, arată Brâncuși, sunt fecioarele mele! Le gătesc ca de nuntă”. ,,Rugăciunea”, bronz, 1907, ,,Cuminţenia pământului”, piatră, 1907-1908, în care a folosit stilizarea, procedeu existent în vechea artă egipteană, în scenele mitologice de pe vasele greceşti sau în arta populară românească, reprezintă o cotitură a formaţiei sale de artist, era un pas în direcţia independenţei artistice.
,,Cuminţenia pământului”, afirmă Brâncuşi, a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). ,,Cuminţenia pământului” a fost, pentru mine, ceea ce este mult mai adânc, femeia dincolo de psihologia dumneavoastră!” (45). În textul 82, vine cu precizarea: ,,Înapoi la natură! – şi la naturalitatea filosofică, adică la ,,Cuminţenia pământului”. Creată la Paris, 1908, expusă la Bucureşti, în 1910, făcând parte din colecţia Muzeului de Artă din România, reprezintă, în concepţia lui Petru Comarnescu şi a filosofului Constantin Noica, un simbol al înţelepciunii acumulate pe pământul nostru de-a lungul mileniilor. Sugerează comuniunea cu natura, cu pământul, fapt evidenţiat şi de prietenul său, James Joyce, scriitor irlandez, deschizător de drum nou în proza modernă, aşa cum Brâncuşi este în sculptură, iar Ezra Pound, în poezie: ,,Marile mişcări, care declanşează revoluţiile spiritului, nasc din visurile, viziunile unui cioban de pe coline, pentru care pământul nu e un câmp de exploatare, ci o mamă vie.” Contopirea arhaicului cu modernul, în ,,Cuminţenia pământului”, este sugerată, metaforic, chiar de Brâncuşi (,,fundul oceanului”), fapt constatat şi de Henri Rousseau, supranumit Douanier, ,,Vameşul” (1844-1910) care, în faţa statuii, a exclamat: ,,Tu ai transformat anticul în modern!”
,,Sărutul”, această capodoperă de tinereţe, a reprezentat pentru mine drumul Damascului.” În evul mediu, din Damasc, erau aduse, în teritoriile româneşti, stofe scumpe de mătase numite damasc, precum şi renumitele săbii de Damasc (asemănător cu Drumul mătăsii). În viziunea lui Brâncuşi, ,,Sărutul”, eliminând din sculptură neesenţialul, evocă, prin procedee plastice, eterna iubire: ,,Găsiţi în această sculptură numai o sugerare a braţelor şi a picioarelor, o sugerare a fizionomiilor”. Sculptura ,,Sărutul”, înălțată în cimitirul Montparnasse din Paris și bazată pe folclorul românesc, este compusă în forma literei ,,M” -moartea”(78).
Aproape toate sculpturile lui Brâncuși cunosc mai multe forme, realizate în timp.
Despre sculptura ,,Prometeu”, marmură și bronz polizat, 1911, în formă ovoidală sau oviformă, afirmă: ,,Prometeul meu, dacă este așezat cum trebuie (pe soclu) îi poți vedea capul cum i se lasă pe spate, peste umăr, în vreme ce vulturul îl devorează” (84). (anacolut)
Multe din sculpturile lui Brâncuși au o formă ovoidală. Prețioase precizări ne furnizează și despre sculptura ,,Nou-născutul”, în marmură (1915) și în bronz polizat, 1920: ,,Ce vedem, oare, atunci când privim un Nou-născut? O gură larg deschisă, avidă după aer! Nou-născuții vin pe această lume supărați, pentru că îi aducem fără voia lor”(85).
Oul semnifică începutul lumii, prima celulă din care a luat ființă lumea. ,,Începutul lumii (Oul)” și ,,Sculptură pentru orbi”, șlefuite intens, păreau ,,entități perfecte ale universului”. ,,Cu această formă (,,Oul” sau ,,Începutul lumii”) eu aş putea să mișc Universul. Noi ne aflăm într-o sferă, însă ne jucăm mereu cu alte sfere” (88). Basarab Nicolaescu, în exegeza sa asupra lui Ion Barbu, constată unele similitudini între ,,Oul dogmatic” barbian și sculpturile lui Brâncuși, ,,Începutul lumii” și ,,Nou-născutul”. Oul, simbol al creației, imaginea eternă a increatului, ,,Făcut e să-l privim la soare”, pentru a se putea intui sensurile iniţiatice, în acelaşi timp Oul e ,,Palat de nuntă şi cavou”, adică posedă potenţial viaţa şi moartea. În Ou se află izvorul Creaţiei la scară macroscopică. Cosmogoniile originare susţin naşterea mitică a universului dintr-un Ou.
Sculpturile ce reprezintă animale, temă esenţială, în creaţia brâncuşiană, au o origine mitică. ,,Trăiesc ca într-un deşert singuratic, cu animalele mele” (159).
,,Leda”, bronz polizat, 1920, ca şi ,,Foca”, este montată pe o platformă rotitoare, asemănătoare cu ,,Masa tăcerii”. Despre ,,Leda”, Brâncuşi a spus: ,,E Leda, nu e Jupiter – prefăcut în vreo lebădă. Lebăda, în schimb, ca şi corpul femeii, prezintă unduiri de o mare gingăşie. ;;Leda” este o poezie fără sfârşit.”
,,Foca” mea, în acea rotire electrică (cinetică) fără sfârşit!…”. Brâncuşi regretă că a vândut sculptura ,,Foca”-Miracolul, aflată la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, cealaltă variantă aflându-se expusă la Muzeul Naţional de Artă al Franţei.
Motivul păsării, care apare des cioplită în lemn, pe acoperişuri şi pe porţi, ca aducătoare de noroc, iar în muzica populară, o găsim în cântecul ciocârliei, este esenţial în sculpturile brâncuşiene. Despre sursele folclorice româneşti ale ,,Păsărilor” sale, vorbeşte chiar Brâncuşi: ,,Măiastra aparţine unui basm românesc, pe care toată lumea îl cunoaşte în România: clasica istorisire a unui îndrăgostit, călăuzit de o pasăre măiastră, întru a-şi afla iubita, pe care o regăseşte, în cele din urmă, chiar pe tărâmul acela, în care ea fusese reţinută prizonieră. Pasărea – călăuzitoare, măiastră, nu cântă, ci glăsuieşte, iniţiindu-l pe acel tânăr prinţ, fecior de împărat, de-a lungul vieţii sale”. (99)
Prin urmare, acest cuvânt, ,,măiastra”, n-a existat decât în folclorul românesc, în basme, denumind o pasăre deosebită, excepţională, binefăcătoare, ,,o pasăre miraculoasă, de proporţii neobişnuite, cu penajul de o mare frumuseţe, multicolor sau de aur, luminând ca soarele ori ca focul şi având un viers minunat sau vorbind cu oamenii”. ,,Legenda ciocârliei”, de Vasile Alecsandri, în care se povesteşte despre ,,frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă” îndrăgostită de soare, îşi are obârşia tot în folclor: ,,Lie, Lie,/Ciocârlie, /zbori în soare,/Cântătoare/Şi revină/Din lumină/Pre pământ/Cu dulce cânt”. Ciocârlia, pasăre cântătoare, cu penaj pestriţ, zboară vertical la mari înălţimi. Celebrul cântec popular imită trilul ciocârliei.
După mărturisirile sale, a lucrat la ,,Păsări” vreme de peste patruzeci de ani. ,,Eu nu creez ,,Păsări”, ci zboruri.” (105) Brâncuşi a urmărit să exprime, prin aceste sculpturi, ,,jubilaţii ale Spiritului”, esenţa zborului. ,,Zborul – ce fericire!” exclamă sculptorul. ,,Pasărea măiastră, afirmă Brâncuşi, este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte.” Păsările lui Brâncuşi au făcut înconjurul lumii, ,,Măiastrele” şi ,,Coloana fără de sfârşit”…ar putea să umple toată bolta cerească şi s-o susţină.” (109). Atât ,,Păsările” cât şi ,,Cocoşii” lui Brâncuşi sunt nişte simboluri. Cocoşul era ceasornicul oamenilor de la sate, i-auzeai mereu spunând ,,pe la cântatul cocoşilor”, de asemenea, cocoşul anunţă sosirea zorilor, a luminii. ,,Doresc, spune Brâncuşi, ca ,,Păsările” şi ,,Cocoşii” mei să împodobească întreg Universul şi să exprime marea Eliberare!….Păsările zboară, însă Cocoşii cântă.” (163). ,,Păsările” lui Brâncuşi parcă săgetează, creează impresia că ţâşnesc ca nişte săgeţi.
Referindu-se la cele două sculpturi, ,,Leda” şi ,,Cocoşul”, Ion Minulescu afirmă: ,,Prima se întregeşte parcă cu pământul rotund ca şi ea, iar al doilea se desprinde de pe soclul vieţii provizorii, ridicându-se spre soare, în ritmul elocvent al primei.”
,,Broasca ţestoasă” e un simbol al teluricului. Prin ,,Peştele” (1929), Brâncuşi a urmărit să sugereze agerimea peştilor, mişcările fulgerătoare ale acestora.
,,Prinţesa X”, marmură şi bronz polizat (1916), este un simbol al feminităţii, reprezintă ,,eternul feminin al lui Goethe” (92). În legătură cu ,,Domnişoara Pogany” (1912, 1913, 1933) în mai multe variante, vorbeşte despre lupta susţinută cu materialele, marmură şi bronz polizat, pentru a atinge perfecţiunea, în ultima, ,,capul, braţele, părul se unduiesc la unison” (93)
,,Coloana fără de sfârşit”, spune Brâncuşi, este negarea Labirintului construit de Daedalus, este ,,un obelisc.” (142, 143). Motivează rostul construirii ,,Coloanei nesfârşite” în romboedri: ,,Pentru că suişul nu-i un drum neted şi nici calm. Urci trepte, desăvârşite prin muncă şi prin forţă!…” Prin ,,Coloana fără de sfârşit”, ,,O scară spre ceruri”, doreşte ,,să-l apuce pe Dumnezeu”. Dumnezeu reprezintă perfecţiunea, absolutul. ,,Dumnezeu suntem noi înşine, cu mintea, cu munca şi creaţia noastră…”(142).
Brâncuși ne dezvăluie secretul, taina ,,Porții sărutului”: ,,Pe poarta cea mare intră întregul neam frățesc! ” ,,Poarta sărutului” vă vorbește despre marea bucurie că iubirea este nemuritoare. În schimb, ,,Masa tăcerii” este o ,,Masă a frăției ori a păcii” (142), este o altă, o nouă ,,Cina cea de taină” (148). Deși afirmă că nu crede în ,,suferința creatoare” (11), într-unul din texte (169) declară: ,,M-am sacrificat întotdeauna pe mine însumi. Mi-am lăsat dalta și ciocanul și am șlefuit materia cu propriile mâini.”
Un împătimit al perfecțiunii, cu dorința să atingă absolutul, Brâncuși a luptat toată viața pentru desăvârșirea materiei, deviza sa de artă și de viață fiind aceasta: ,,Totul sau Nimic! ”
Brâncuși avea conștiința valorii sculpturilor sale: ,,Nici nu vă puteți, încă, da seama de ceea ce vă las Eu! ”
Parcurgerea ,,Aforismelor și textelor” lui Brâncuși înseamnă un ,,itinerar spiritual”, plin de învățăminte, despre ,,artistul revoluționar”, un însemnat reformator al artelor plastice, un profund gânditor, căpătându-și celebritatea pe toate meridianele!
Constantin E. Ungureanu
