COLȚUL MONTANIARDULUI – Atenţie la saltul peste Carpaţi

962

Cele mai multe sporturi montane sunt considerate sporturi extreme. În cursul practicării acestora doză de pericol poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștințe și pregătire, participanții caută să reducă această doză la un nivel cât mai mic. Această limită, scria un cunoscut alpinist, exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifică cu un joc de noroc. Aici se situează activitățile umane caracterizate prin pericole obiective: escaladele la care predomină de la început condițiile meteo proaste, escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, acolo unde ambiția și teribilismul fac că limita posibilităților proprii să fie uitate și, în fine, mersul solidar pe munte.
În funcție de proveniență lor se pot defini două categorii de pericole: subiective și obiective, amândouă la fel de importante. Totuși, la ora actuală, se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza însuși în subiect; în cazul nostru, practicantul unui sport montan, și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență și delăsare. Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaștem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru, sub toate aspectele sale, să ținem cont de regulile “jocului” și să învățăm din experiență altora. Dacă este posibil, trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați.
Experiența se câștigă parcurgând la început trasee ușoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutățile, la început mai mici, iar cu timpul mai mari și mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile și pe vreme nefavorabilă.
Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiție fizică, iar aceasta se obține prin antrenament pe “terenul de joc”, adică muntele în cazul nostru.
O sursă importantă de pericole o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenței fizice și atenției cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentația corespunzătoare pe munte și trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentația să se facă rațional pentru a se completa caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini și calități pentru practicanții de sporturi montane sunt fie înnăscute, fie dobândite prin școală și educație.
Pericolele obiective își au natura în ”obiect”, deci în natura înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers, mai ales pe porțiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea, un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu dar, în realitate, el este extrem de periculos prin iarbă udă, porțiuni de mușchi umed și chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. Vizibil sau mai puțin vizibil, orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi și acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porțiuni de stâncă friabilă. De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflați mai jos. Porțiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor după conurile de grohotiș aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă înghețul și dezghețul succesiv care, în munții noștri, se produce de regulă la sfârșitul iernii. Aceste fenomene, ca și ploile torențiale, pot provoca căderi de pietre izolate sau în avalanșe până la dislocarea de lespezi întregi.
Pentru parcurgerea unui traseu de escaladă, un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos, ca țiglele de pe casă, sau în sus ca o adevărată scară naturală.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here