Cocină i-a muştruluit în şedinţă pe consilierii Voica şi Belgher

298

Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj, a organizat recent, la Târgu-Jiu, o şedinţă cu activul de partid în vederea începerii pregătirilor pentru reînscrierea formaţiunii politice la Tribunal, pentru asta fiind necesare colectarea unor liste cu semnături. Cu această ocazie, aleşii UNPR Gorj au fost chemaţi la şedinţă, ea fiind prezidată de Cocină.

Pe ordinea de zi s-a mai aflat şi colaborarea dintre UNPR şi PSD la nivel judeţean, parteneriat politic care scârţâie serios la nivelul a două localităţi din Gorj, este vorba despre Alimpeşti şi Săcelu. Cei care, în opinia lui Cocină, ar fi creat neînţelegeri cu pesediştii din cele două localităţi sunt Leonida Belgher, consilier local la Alimpeşti, şi Ion Voica, consilier local la Săcelu, ultimul fost primar al localităţii. Cei doi, ar face în opinia lui Cocină, doar ce vor la primăriile USL, fapt care contravine colaborării parafate între PSD şi UNPR la nivel naţional. Deşi clinciurile dintre Belgher şi primăriţa PSD, Elena Mosor, de la Alimpeşti şi cele dintre Voica şi primarul Florin Jurebie sunt cunoscute, ambii au avut ceva de comentat la îndemnurile şi critica ce le-a fost făcută în şedinţă de liderul Cocină. Ambii s-au ridicat astfel în picioare şi au protestat faţă de cele spuse de Cocină, ca şi cum înţelegerea dintre PSD şi UNPR nu ar exista. Aceştia au avut, în continuare, ceva de reproşat primarilor de la localităţile de unde provin, ştiindu-se că, în ambele cazuri, răfuielile celor doi au un caracter personal. În concluzie, atât la Belgher cât şi la Voica le-a intrat pe o ureche şi le-a ieşit pe alta muştruluiala lui Cocină, ei spunând în gura mare că nu renunţă la răfuielile cu cei doi primari, şi dacă i-ar paşte o excludere din partid. De altfel, Voica a fost la un pas de asta, în urmă cu câteva luni.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here