CEO pe pierdere, CET Govora pe profit

680

Producătorul de energie electrică şi termică CET Govora a trecut pe profit începând cu luna septembrie şi a ajuns la un câştig de 3,6 milioane de lei în noiembrie, după intrarea în insolvenţă a companiei în luna mai, se arată într-un comunicat al Euro Insol, administratorul judiciar al companiei. Dintre cele şapte termocentrale pe cărbune funcţionale azi în România, doar CET Govora înregistrează profit. În schimb, pierderile cumulate ale Complexului Energetic Hunedoara şi Complexului Energetic Oltenia depăşesc două miliarde de lei.

Remus Borza, coordonatorul Euro Insol aflat la cârma CET Govora, previziona în vara acestui an, că, în cel mult 6 luni, CE Oltenia va intra în insolvență. Nu s-a întâmplat asta, deși compania a înregistrat pierderi anul acesta, în schimb CET Govora a reușit să aibă, sub comanda sa, profit.
“La doar patru luni de la preluarea mandatului de administrator judiciar, Euro Insol a reuşit să profitabilizeze Complexul Energetic Govora din Râmnicu-Vâlcea. La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenţei CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: pierderi de 335 milioane de lei, datorii de 438 milioane de lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane de lei, disponibil bancar de doar 170.000 de lei, câtă vreme doar fondul lunar de salarii depăşea 10 milioane de lei”, se arată în comunicat.

Economii drastice
Potrivit lui Remus Borza, coordonatorul Euro Insol, ca efect al măsurilor implementate de administratorul judiciar, constând în principal în: denunţarea şi renegocierea a peste 100 contracte care au generat venituri suplimentare de peste 38 milioane de lei, în special din creşterea preţurilor utilităţilor energetice furnizate către Oltchim şi Uzinele Sodice Govora, reduceri de peste 13 milioane de lei din renegocierea preţurilor de achiziţie la materiale, echipamente, furnituri, servicii, reducerea cu 12 milioane lei a fondului de salarii, (consecinţa disponibilizării a 282 angajaţi), redefinirea şi optimizarea fluxurilor şi proceselor de producţie, CET Govora a reuşit după cinci ani să reintre pe profit, a declarat Remus Borza, coordonatorul Euro Insol.
“Astfel, de la 2 milioane lei profit înregistrat pe septembrie, urcă la 3,4 milioane de lei la octombrie şi 3,6 milioane de lei în noiembrie. Şi disponibilul bancar a crescut de la 170.000 de lei la 9 mai la 43 milioane de lei la 30 noiembrie 2016. De la deschiderea insolvenţei şi până în prezent s-au achitat peste 180 milioane de lei datorii comerciale şi fiscale curente, creând, astfel, premise favorabile pentru implementarea cu succes a unui plan de reorganizare”, a adăugat Borza, citat în comunicat.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. BORZA, nu boza este viitorul CEO. Boza in afara de povesti, proiecte si scuze puerile pentru exprimare, este paralel cu managementul in energie si minerit. BORZA a demonstrat la HIDRO si demonstreaza acum la Govora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.