Aurel Stolojanu: „Sper să reuşim să continuăm traseul ascendent al Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu!”

781

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, cunoscut în zonă sub denumirea Spital Sadu, se pregăteşte pentru acreditare. De la redeschidere, din ianuarie 2013, până în prezent, acest spital a beneficiat de o serie de investiţii, ceea ce a condus la o creştere a adresabilităţii din partea pacienţilor. Aurel Stolojanu se află la cârma Spitalului Bumbeşti-Jiu de la redeschiderea unităţii şi va susţine, în curând, concurs pentru un nou mandat de manager. El consideră că spitalul va avea o evoluţie pozitivă, luând în calcul situaţia actuală şi proiectele ce urmează a se derula.

Reporter: Domnule manager, spuneţi-ne cum era spitalul în momentul redeschiderii şi cum este acum?
Aurel Stolojanu: Când l-am redeschis, spitalul arăta, să zicem, corespunzător, dar avea, totuşi, urmări din cauza faptului că fusese întreruptă activitatea pentru circa 7 luni de zile. Pereţii din interior începuseră să crape, la fel şi zugrăvelile se deterioraseră. Practic, noi am fost nevoiţi, în decurs de 4 ani, să facem o serie întreagă de lucrări, care au însemnat atât reabilitările interioare, cât şi exterioare; am avut părţi ale spitalului care nu fuseseră cuprinse în reabilitări de-a lungul timpului şi mă refer aici, în special, la partea de demisol şi subsol, unde chiar anul acesta le-am avut în reabilitare şi chiar acum avem în curs o lucrare de reabilitare termică, care cuprinde şi o parte de izolare şi mascare a ţevilor.
Rep.: Au fost realizate şi alte lucrări?
A.S.: Da, au fost şi alte lucrări, cum ar fi iluminarea şi semnalizarea la fiecare pat, iar pe holuri am reuşit să punem mâna curentă pentru pacienţii care se deplasează mai greu.
Rep. Pe parte de aparatură medicală, ce aţi achiziţionat?
A.S.: Chiar anul acesta am achiziţionat concentratoare de oxigen pentru fiecare secţie, inclusiv pentru Ambulatoriu. Avem în curs de achiziţie un defibrilator; avem deja achiziţionat un aspirator chirurgical.
Rep: Ambulatoriul a fost modernizat recent. Funcţionează toate cabinetele?
A.S.: Pe partea de Ambulatoriu, s-a finalizat chiar la începutul anului o lucrare mare, pe fonduri europene, desfăşurată prin autoritatea locală: „Reabilitare, extindere şi modernizare Ambulatoriu”; a constat atât în modernizarea cabinetelor, cât şi în dotarea acestora, o serie întreagă de aparatură, care face circa 800.000 de euro, iar lucrarea toată a depăşit aproape cinci milioane de lei. Toate cabinetele spital sadu (2)funcţionează, iar ca noutate avem partea de recuperare medicală, balneo-fizio, care începând din august, de când s-a semnat noul contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, este funcţională. Avem pacienţi chiar prea mulţi; se fac programări, pentru că nu avem atât de mulţi contractaţi şi trebuie să ne încadrăm în fondurile alocate de la Casă. Pacienţii noştri beneficiază de tot ceea ce înseamnă recuperare: terapie combinată, terapie prin unde scurte, magneto-terapie, băi parafină, baie bază celulară, baie cu duş subacval, kinetoterapie cu tot ce trebuie.
Rep.: Adresabilitatea a crescut?
A.S.: Adresabilitatea este în creştere, inclusiv nou-născuţii, ceea ce mă bucură enorm, în condiţiile în care în România a scăzut natalitatea. Şi personalul medical este unul de calitate, ceea ce face ca tot mai multe femei să se îndrepte spre spitalul nostru.
Rep.: Ce credeţi că îi atrage pe pacienţi la acest spital?
A.S.: În primul rând, curăţenia. Dar şi relaţia dintre pacient şi personalul medical. Atitudinea faţă de pacient este foarte importantă, iar la noi la spital se pune un mare accent pe acest aspect.
Rep.: Care sunt cele mai solicitate secţii din spital?
A.S.: Pacienţi sunt peste tot. Cei mai mulţi sunt pe secţiile Medicală, Neurologie, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie.
Rep.: Pentru un spital orăşenesc, aici se fac destul de multe intervenţii chirurgicale. Aveţi suficienţi specialişti?
A.S.: Avem doi anestezişti şi medici chirurgi avem doi, un medic rezident chirurg şi un urolog. Lor li se adaugă cei doi medici Obstetrică-Ginecologie, care au şi ei latură chirurgicală.
Rep.: Se fac şi intervenţii laparoscopice…
A.S.: Da! Se fac şi operaţii laparoscopice; avem laparoscopul din 2013, de la redeschidere şi avem atât pe partea de Chirurgie, cât şi pe Obstetrică-Ginecologie, unde operează medicii Damian Diţescu şi Ana Maria Drăgnei. De asemenea, doctorul urolog, dl Cincă, foloseşte această aparatură.
spital sadu (1)Rep.: Sunteţi pregătiţi pentru acreditare?
A.S.: În principiu, suntem cam 90% pregătiţi pentru acreditare. Tot personalul s-a implicat; nu am avut încotro. Trebuie să ne mobilizăm pentru că este în joc serviciul tuturor.
Rep.: Aţi încercat să atrageţi şi sponsorizări?
A.S.: Am reuşit să obţinem o sponsorizare de 250 milioane, anul acesta, şi am reuşit să achiziţionăm mobilier, respectiv noptiere. Aceste sponsorizări sunt foarte importante.
Rep.: Rezerve aveţi la vreo secţie?
A.S.: La Pediatrie am făcut o rezervă şi ne-am propus să mai facem şi la Neurologie şi la Chirurgie. Deocamdată nu sunt stabilite taxe la rezerve, ulterior vom decide dacă impunem sau nu o taxă pentru pacienţi.
Rep.: Ce v-aţi propus pentru următoarea perioadă? Aveţi în vedere şi noi angajări?
A.S.: Pe partea de studii medii, vom scoate la concurs, chiar în perioada imediat următoare, un post de infirmier, iar pe studii superioare, aşteptăm să scoatem la concurs un post de medic pediatru şi unul de neonatolog. Este mare nevoie de aceşti specialişti.
Rep.: V-aţi înscris la concursul organizat pentru postul de manager?
A.S.: Da! Sunt singurul înscris, deocamdată. Perioada de înscriere expiră pe 26 octombrie. Eu sper să continui activitatea aici şi proiectele demarate, pentru că trebuie să urmărim îmbunătăţirea continuă a aparaturii şi a condiţiilor, dar să avem grijă şi de resursa umană.
Rep.: Cum vedeţi evoluţia Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu în următorii ani?
Aurel Stolojanu: Eu sper să fie pozitivă. Atât timp cât gândim toţi pozitiv, evoluţia nu poate fi decât foarte bună. Eu sper să reuşesc să îi determin pe toţi să tragă în aceeaşi direcţie. Sper să reuşim să ne continuăm traseul ascendent şi mai sper să reuşim să contractăm mai multe paturi, pentru că sunt necesare.
A consemnat Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here