ATITUDINI… LA ALTITUDINE – RESPECT PENTRU PĂSTRAREA CURĂȚENIEI

890

După cum îmi exprimam opinia într-un articol anterior, pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, din care o suprafaţă importantă se găseşte pe teritoriul gorjean, pot fi întâlnite de cei ce doresc să fie, chiar și numai pentru câteva ore, în mijlocul naturii, forme şi fenomene naturale de o rară frumuseţe, precum şi peisaje ce te pot lăsa „cu gura căscată”.
Problema ce se pune este că pe anumite perimetre din componenţa parcului, curăţenia, precum şi protejarea ambientului, lasă de dorit (ca să ne exprimăm elegant). Pentru a vedea cum stau lucrurile, am parcurs recent un traseu intrând pe una dintre porţile (având carosabilul modernizat) ce pătrunde până în inima locurilor. Este vorba despre drumul ce porneşte din Obârşia-Cloşani, prin Godeanu, ca după ce trece muntele să intre pe teritoriul parcului pentru ca, la final, să intersecteze drumul care vine de la Herculane, merge spre Cerna Sat şi, mai departe, spre acumularea Valea lui Iovan, până la Ciucevele Cernei.
De la bun început trebuie spus că întreg traseul, în această perioadă, este de o frumuseţe răpitoare. Iar dacă vom avea noroc de cer senin şi puţin vânt, ce, de regulă, clarifică atmosfera de pâclă ce se formează, vom fi fericiţii martori ai unei întregi simfonii de forme ale naturii desfăşurate până la linia orizontului. Deşi am întâlnit mai multe maşini cu numere din judeţe diferite, ce staţionau la drumul de întoarcere, nu am văzut resturi aruncate pe marginea drumului, nici mizerie pe albia râuleţului ce din apropierea crestei coboară odată cu drumul, şi se varsă, la final, în Cerna, în apropierea intersecţiei drumului cu cel care vine dinspre Herculane.
Acum nu aş putea afirma cu siguranţă dacă faptul că întreaga zonă era curată, fără resturi, ori ambalaje aruncate la nimereală, impunea respect celor ce se opreau să admire peisajele, ori să ia masa, dar într-un caz, „trăgând cu ochiul” la un grup de maşini cu număr de DJ am observat că toate resturile mesei luate în natură erau puse în saci de plastic (simpli saci menajeri), ce apoi erau puşi în portbagaj şi (probabil) duşi la tomberoanele de gunoi.
O explicaţie a curăţeniei ar mai putea fi şi faptul că perimetrul este puţin locuit, dar până la aruncatul molozului, resturilor menajere şi a cutiilor cu tot felul de chimicale ori vopseluri, e cale lungă. Resturi ce în mod sigur nu erau aduse de cei ce veniseră să viziteze, dar că probabil, văzând locurile pline de mizerie, nu s-au mai preocupat cu strângerea gunoiului (cum, de regulă se procedează pe teritoriul oricărui parc naţional sau arie protejată) şi l-au lăsat la întâmplare.
O poveste banală, vor spune poate unii, dar cu o pildă ce cu toţii o putem intui. Locurile curate sau menţinute curat impun respect. Şi, atunci, chiar cei corigenţi la capitolul civilizaţie nu vor mai arunca la întâmplare resturile picnicurilor, ori a altor activităţi în aer liber şi, miraculos chiar dacă nu va fi nimeni să le facă observaţie, vor încerca să lase locul curat după ei.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here