Arta “Bonsai” – Istoria Bonsaiului

598

Teodora Peagu.Această artă a Bonsaiului ar fi apărut în urmă cu 4.000 de ani, iar primele descoperiri au fost câteva picturi şi schiţe de pe pereţii unor morminte din Egiptul Antic, unde erau evidenţiate plante crescute în ghiveci. În schimb, arta modernă a Bonsaiului, a apărut pentru prima dată în China, cu aproximativ 2.000 de ani în urmă. Prima dovadă a acestei culturi a fost un tablou pictat, având ca temă “doi servitori care plimbau două ghivece cu plante în miniatură, prin curtea imperială”. Tabloul a fost găsit în mormântul Prinţului Zhan-Huai, din timpul dinastiei Tang(706).

Arta bonsaiului a fost introdusă şi în Japonia în perioada Kamakura (1185-1333), prin intermediul Buddishmului Zen. Japonezii au fost cei care au schimbat denumirea din ”pentsai” în “bonsai”. Faptul că această artă a fost adusă mai târziu în Japonia, are ca dovadă tot o pictură, a unui călugăr buddisht pe nume Honen, care expunea în tablouri diferite peisaje cu bonsai. Odată ce această artă a apărut în Japonia, imediat a fost transmisă şi celorlate popoare asiatice şi europene. Primii oameni care s-au ocupat de design, de creşterea şi îngrijirea lor au fost călugării buddişti, şcolarii şi, mai târziu, aristocraţii.
Bonsaii, cu trecerea timpului, au suferit diferite modificări sau, mai bine zis, variaţii ale modei, de la simple tăieri s-a ajuns la adevărate opere de artă. Modificările survenite pe parcursul anilor au dus la realizarea unei strânse legături între obiceiurile şi credinţele vechi şi noi, dar şi crearea unui echilibru perfect al trinitaţiei OM-SUFLET-NATURĂ. Când a apărut arta miniaturală, puţină lume îşi putea permite să aiba un Bonsai, iar numai anumite persoane ale înaltei ierarhii sociale din vremea aceea aveau posibilitatea de a procura un astfel de exemplar. Însă, pe parcurs s-au schimbat puţin lucrurile, iar prin perioada Edo (1603-1868) a început posibila procurare a unor astfel de plante şi de oamenii din alte categorii sociale.
În Europa, arta a fost adusă la Paris în anii 1878-1889-1900 unde au avut loc câteva expoziţii, iar, mai apoi, la Londra în 1910 tot cu astfel de prezentări. Cei care au introdus în Europa arta Bonsaiului sunt călătorii care au descoperit Orientul şi au luat cu ei de acolo mici suveniruri, cărţi informative cum ar fi “Grădini Japoneze”, ”Curios despre japonezi” şi altele.
În urma celui de al Doilea Război Mondial, arta bonsaiului a devenit şi mai cunoscută, deoarece militarii şi diplomaţii care s-au întors din misiuniile de serviciu au luat cu ei diferite obiecte (cărţi, pliante, suveniruri, chiar Bonsaiul în sine), care informau oamenii cum trebuie să înfiinţeze o astfel de cultură şi să o îngrijească. În anul 1920, în Japonia s-au creat ustensile speciale care erau folosite în întreţinerea bonsailor, unul foarte utilizat fiind cleştele concav pentru tăieri. În anii 1923, multe familii care se ocupau cu creşterea bonsailor s-au mutat în oraşul Omiya NE, devenind un adevărat “Mecca”, pe aici trecând anual mii de vizitatori din întreaga lume.
Pe parcurs, s-au înfiinţat câteva cluburi şi asociaţii care organizau expoziţii şi evenimente pentru informarea oamenilor. Prima expoziţie de acest gen a avut loc în anul 1934, într-un restaurant din Tokio, organizată de “The Kokufu Bonsai Society”, devenind astfel un eveniment anual. Şi în ziua de azi acest eveniment se menţine doar că, este sub o altă denumire, “The Nippon Bonsai Asociation”.
Arta Bonsai se dezvoltă şi îşi formează noi stiluri şi tehnici datorită faptului că, fiecare ţară are: un sol, un climat şi o varietate de specii, care diferă de la una la alta.
Inginer Peisagist, Maria-Teodora PEAGU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here