
Spectacolul a debutat cu un mic incident care a cam speriat audienţa: la finalul primei piese, Anastacia a dat semne că nu mai poate respira, s-a aşezat pe vine, a băut apă şi a apelat la un spray oral. Abia după ce şi-a revenit, a explicat publicului ce se întâmplase: se înecase cu propria-i salivă. Şi-a cerut scuze de mai multe ori şi a reluat show-ul, nu înainte de a face câteva vocalize de excepţie.
Impresionată de primirea călduroasă a publicului român, Anastacia a răspuns pozitiv cererii unor fani din sală, de a le oferi autografe în toiul concertului. Artista s-a semnat pe două coli mari de hârtie. Mai mult, Anastacia a chemat un fan pe scenă pentru a dansa alături de ea. Un anume Adrian, bărbat la vreo 25 de ani, puţin supraponderal, a dat dovadă de mare prezenţă, a dansat şi a cântat cu Anastacia, primind la final o carte a turneului cu autograf şi pozându-se cu solista pe scenă, în uralele spectatorilor.
Izabella Molnar