Unii cititori vor fi contrariați citind acest articol dar cu puțină răbdare vor descoperi ce mult adevăr se ascunde în el. Până acum se discuta despre întreținerea plantațiilor curate de buruieni spre a evita concurența pentru apă și hrană. De mult timp agricultura nu mai constă doar în plugărit, ci a devenit agrotehnică, tehnologie și știință dinamice, mereu adaptabile la noile condiții de orice fel ar fi acestea. Dacă socotim că terenurile noastre conțin multă, poate chiar prea multă, argilă compusă în principal din coloizi de aluminiu care în cantități moderate sunt adevărați stimulatori de creștere, de acumulare cantitativă de materie organică specifică, dar în exces devin fitotoxici prin aluminiu. În esență lucrurile stau cam așa. Zona noastră cvazidominată de dealuri cu soluri grele, argiloase este și destul de asigurată pluviometric, numai că aceste precipitații, în medie cam 7 – 800 mm anual, nu sunt nici pe departe repartizate corect pe durata unui an de zile, ci de regulă vin în exces primăvara, uneori și toamna, ceea ce conduce la manifestarea unor fenomene fizice și fiziologice nedorite, nocive pentru aceste culturi. Ploile repezi și abundente conduc invariabil la scurgeri de suprafață căci terenul în pantă și compactitatea solurilor cauzată de conținutul mare de argilă reduc foarte mult infiltrarea apei în sol, facilitând astfel scurgerea la suprafață cu antrenarea spre aval a stratului fertil de pe pantele terenurilor, adică se produce eroziune de suprafață. Fenomenul acesta conduce nu numai la diminuarea fertilității naturale a terenurilor aflate în partea superioară, dar și la crearea de ogașe care reduc însușirile agricole ale terenurilor până la scoaterea lor din circuitul agricol. Cel mai eficace mijloc de prevenire a acestui fenomen negativ aflat la îndemâna oricărui fermier îl constituie înierbarea terenului din plantații. Desigur aceasta nu presupune lăsarea lui la cheremul buruienilor, ci favorizarea celor valoroase din acest punct de vedere, fie prin cosirea repetată a florei spontane deja instalată, lucrare ce conduce la eliminarea plantelor cu frunză lată în avantajul gramineelor și leguminoaselor perene. Acestea nu numai că nu suferă în urma cositului, dar chiar se înmulțesc devenind dominante. Procedeul presupune timp îndelungat și deși efectul lui este sigur, desfășurarea lui lentă nu conduce imediat la oprirea eroziunii. Este deci mai indicat să procedăm la înierbarea artificială a terenului prin însămânțarea acestuia cu amestec de graminee și leguminoase perene între care să se găsească neapărat raigrasul peren – Lolium perene și trifoiul alb – Trifolium repens, sau ghizdeiul – Lotus corniculatus, foarte rezistente la călcat și pășunat. Se va evita însămânțarea de lucernă căci este extren de mare consumatoare de apă (are și o puternică forță de a o extrage din sol) ceea ce poate conduce la degradarea plantațiilor prin însetare și înfometare, sau a trifoiului roșu, deoarece acesta este foarte căutat de bondari, mai ales în perioada înfloritului, care la rândul lor sunt căutați de șoarecii de câmp. Aceștia se stabilesc în plantație și pe timpul iernii rod coaja pomilor la colet ceea ce poate conduce chiar la pierderea lor. Materialul rezultat în urma cositului poate fi folosit ca fân pentru animale doar dacă nu s-au folosit pesticide pentru protecția plantelor de cultură.
Cel mai bine este ca iarba cosită să fie depozitată imediat pe rândul de vie sau arbuști fructiferi sau sub coroana pomilor fructiferi, ca mulci, și astfel se elimină prașilele dese pentru combaterea buruienilor, iar materialul astfel adunat se va încorpora în sol, vara sau toamna, contribuind astfel la creșterea cantității de materie organică în solul destul de deficitar.
Cum cantitățile de gunoi de grajd disponibile sunt foate mici, ah unde este zootehnia de altă dată, acest procedeu rămâne singurul disponibil pentru introduerea de materie organică în sol pentru ameliorarea parametrilor agrotehnici și sporirea fertilității acestuia. Prin înierbare se ameliorează și activitatea biologică din sol, gradul de aerare a sa, deci se îmbunătățesc toți parametrii solului. Pe terenul înierbat apa din precipitații se scurge cu viteză mai mică, deci se reduce eroziunea de suprafață și totodată pătrunde mai puțină apă în sol datorită covorului verde, se dizolvă mai puțină argilă și astfel pătrund în soluția solului cantități mai mici de coloizi organici pe bază de aluminiu. Scade astfel simțitor intoxicarea plantelor cu aluminiu luat din soluția solului prin rădăcini. De asemenea covorul înierbat reduce tasarea terenului provocată de intrarea oamenilor sau a animalelor în plantație, se poate interveni imediat după grindină sau alte accidente climatice pentru lucrările ce se impun, fără riscul de a strica cumva terenul. La desțelenire, odată la 4 – 5 ani, masa de rădăcini și părți aeriene ale acestui covor vegetal introdusă în sol, sub brazdă ( chiar dacă operațiunea se face cu cazmaua tot sub brazdă se cheamă), prin putrezire va contribui efectiv la afânarea terenului și îmbogățirea lui cu materie organică, deci la creșterea fertilității naturale. Este bine ca desțelenirea să se facă toamna, în octombrie – noiembrie, să dureze doar un an și în august – septembrie anul următor să se înființeze noul covor vegetal. Pe durata sa de existență covorul verde va elimina buruienile nefolositoare contribuind astfel și la îmbunătățirea structurii floristice a acestui teren, dar îngreunează foarte mult și pătrunderea în sol a dăunătorilor care iernează în acesta. Se reduce astfel și rezerva biologică a acestora. Prin rădăcinile plantelor leguminoase din el crește conținutul de azot din sol, deci fertilitatea aparentă a acestuia. Iată suficiente avantaje care să ne determine să optăm pentru acest sistem de cultură a viilor, arbuștilor și pomilor fructiferi.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
