Afganistanul apelează la pace

433
hamid-karzai-460_781241cPreşedintele Hamid Karzai le-a cerut din nou, talibanilor şi insurgenţilor să depună armele şi să participe la reconstrucţia Afganistanului, cu ocazia sărbătorii religioase musulmane Aid al-Adha.

„În această zi sfântă de Aid al-Adha, emit din nou speranţa ca fraţii noştri şi compatrioţii din rândurile talibanilor, din Hezb-e-Islami (grupul lui Gulbuddin Hekmatyar, n.red.) şi alte grupări armate să se întoarcă în Afganistan, să-şi depună armele, să se reconcilieze şi să se angajeze în reconstrucţia ţării”, a declarat Hamid Karzai, după rugăciune.
Hamid Karzai a chemat de asemenea talibanii să se alăture procesului politic, în timpul discursului său de învestitură pentru un nou mandat de cinci ani, susţinut la 19 noiembrie, promiţând crearea unei „loya jirga”, adunare tribală tradiţională, pentru a aduce pacea în ţară.
Dar talibanii au respins mâna întinsă a preşedintelui, prin vocea liderului lor suprem, mollahul Mohammad Omar.
„Invadatorii nu vor negocieri destinate garantării independenţei Afganistanului, ci doar prelungirea ocupaţiei lor diabolice”, a răspuns mollahul Omar, autoproclamat „comandant al credincioşilor” şi lider al „Emiratului islamic în Afganistan”. El a calificat din nou regimul de la Kabul drept o „marionetă” şi „lacheul” americanilor.
Preşedintele afgan a lansat de asemenea un nou apel la principalii săi adversari din timpul alegerilor prezidenţiale.
„Mulţumesc din nou candidaţilor care au participat la alegeri şi le amintesc că Afganistanul este ţara noastră, a tuturor. Doctorul Abdullah a vorbit mult în timpul campaniei despre schimbare şi reformă şi sperăm că el se va alătura fraţilor şi surorilor noastre pentru a participa la progresul şi dezvoltarea ţării noastre”, a adăugat el.
Hamid Karzai a fost declarat învingător al alegerilor prezidenţiale, după retragerea adversarului său Abdullah Abdullah, cu puţin timp înainte de data prevăzută pentru un al doilea tur de scrutin. Primul tur al alegerilor, organizat la 20 august, a fost marcat de fraude masive în favoarea lui Hamid Karzai, care au dus la anularea a aproape un sfert din buletinele de vot.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here