Achiziție importantă la Doina Gorjului

1550

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” pune la bătaie suma de 250.000 de lei, fără TVA, pentru achiziționarea unui sistem performant de sonorizare. În total, sunt câteva zeci de echipamente, între care un mixer digital, microfoane, monitoare sau căști. Acestea vor fi folosite atât la evenimentele organizate de Doina Gorjului în aer liber, cât și în sălile de spectacole.
Criteriul de atribuire al contractului este prețul cel mai scăzut.
Firmele interesate pot depune oferte până pe data de 22 noiembrie. Perioada de garanție pentru echipamentul ofertat este de cel puțin doi ani de la data punerii acestuia în funcțiune.
Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu își are începuturile cu peste 60 de ani în urmă, în 1948, când s-a înființat Taraful Gorjului – prima formulă de orchestră profesionistă, căreia, pe rând, i s-au alăturat soliști și dansatori. În anul 1968, ansamblul își schimbă numele în „Doina Gorjului”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here