Şase licee cu câte un singur candidat promovat / Gorjul, printre judeţele cu cele mai scăzute procente de promovare la BAC-ul de toamnă

511

Mai puţin de 16% dintre absolvenţii de liceu care au susţinut probele din cadrul sesiunii august-septembrie a Bacalaureatului au reuşit să obţină minimum media 6, necesară pentru promovarea examenului. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Gorjul se numără printre judeţele cu cele mai mici rate de promovare înregistrate la această sesiune a examenului maturităţii. Rezultatele finale ale Bacalaureatului vor fi afişate, vineri, după soluţionarea contestaţiilor.

Primele rezultate înregistrate în sesiunea august-septembrie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat (înainte de soluţionarea contestaţiilor), au fost afişate, ieri după-amiază, la centrele de examen şi pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). La nivelul judeţului nostru, doar 195 dintre cei 1230 de candidaţi prezenţi au reuşit să obţină cel puţin media 6, ceea ce face ca rata de promovare înregistrată să fie de doar 15,85%, printre cele mai mici din ţară. Dintre candidaţii promovaţi, 153 au obţinut medii între 6 şi 6,99, 40 medii între 7 şi 7,99 şi doi medii între 8 şi 8,99. Cea mai mare medie înregistrată la nivelul judeţului nostru în cadrul acestei sesiuni a Bacalaureatului este 8,1 şi a fost obţinută de o absolventă a Colegiului Tehnic Motru.

Liceele cu cea mai mică promovabilitate
Liceele cu cele mai mici procente de promovare sunt: Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu (2,94%) şi Liceul Tehnologic Bîrseşti (3,33%). La Colegiul Auto “Traian Vuia”, din cei 50 de candidaţi înscrişi, unul a fost eliminat din examen, 16 nu s-au prezentat şi doar unul a reuşit să obţină cel puţin media 6. La Liceul Tehnologic Bîrseşti au fost înscrişi 41 de candidaţi; unsprezece nu s-au prezentat, iar unul a fost, de asemenea, eliminat din examen. Şi la acest liceu un singur candidat a reuşit să obţină cel puţin media 6. Alte licee cu câte un singur candidat promovat sunt: Liceul Tehnologic Tismana, Liceul Tehnologic Stoina, Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia şi Liceul Tehnologic “G-ral Constantin Sandru” Bîlta, Runcu.

harta bac II ICPromovabilitate de 24% la nivel naţional
Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenţi de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi. În funcţie de promoţia absolvită, 8.097 (75,1%) de candidaţi reuşiţi provin din promoţia curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii în aceeaşi sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creştere de 1,83%. Dintre candidaţii promovaţi, cei mai mulţi (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 – 6,49. Nu a fost consemnată nicio medie de 10. Pe judeţe, cele mai mari rate de promovare – peste 30% – s-au înregistrat în judeţele Alba (35,81%), Iaşi (34,15%), Cluj (33,09%), Harghita (30,90%) şi Caraş-Severin (30,38%). Rata de promovare în Capitală este de 22,85% (cea mai mare, în sectorul 4 – 29,49%). Judeţele cu o rată minimă de promovare – sub 17% – sunt Ilfov (14,69%), Gorj (15,85%), Buzău (16,18%) şi Mehedinţi (16,69%). În 20 de judeţe procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare cuprinsă între 0,68% (Satu Mare) şi Giurgiu (12,59%).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here