De mai bine de o săptămână, trei sute de familii din satele Rugi şi Horezu din Turcineşti au rămas fără apă la robinete. Asta deoarece, majoritatea consilierilor locali au decis să nu aprobe un proiect de hotărâre, vizat de secretar şi de contabil, care permitea cumpărarea unei pompe şi a unor regulatoare de presiune necesare funcţionării optime a sistemului de alimentare cu apă a comunei. Sistemul de apă din Turcineşti se află în exploatarea Aparegio, dar aceste piese trebuiau cumpărate înainte de predarea acestuia societăţii din Târgu-Jiu, autorităţile obligându-se să le achiziţioneze.
Consiliul Local Turcineşti s-a întrunit de două ori, şi în iunie, şi în iulie, în şedinţe ordinare, pentru a se aproba proiectul privind achiziţionarea pieselor ce trebuiau cumpărate de doi ani. Consilierii, în marea lor majoritate, au refuzat să voteze, printre aceştia aflându-se toţi consilierii PNL, patru la număr, şi cei ai PP-DD, Comănescu Constantin şi Grigore Craioveanu, totodată viceprimar al comunei. A votat împotrivă, spre surprinderea primarului, chiar şi consilierul Ion Berca, trecut independent de la PNL, care a insistat la edilul local ca acesta să iniţieze proiectul de hotărâre în cauză.
Ultima şedinţă, din 27 iulie, s-a soldat cu un al doilea refuz al proiectului pentru care şapte consilieri s-au arătat împotrivă. Drept urmare, locuitorii din Rugi şi Horezu au rămas fără apă, aceasta fiindu-le oprită după ce pompa, singura aflată în funcţiune, s-a defectat. Incidentul s-a petrecut după prima şedinţă a CL, dar acest lucru nu i-a mobilizat pe cei şapte să sară în ajutorul celor lăsaţi pe caniculă fără apă.
Miroase a campanie electorală!
“Consilierii în cauză au făcut-o cu scopul de a demonstra a zecea oară că sistemul de apă nu este bun, încercând să pună vina pe mine pentru cele întâmplate. Mă aşteptam la refuzul PNL, pentru că Motru a fost şi rămâne un factor distructiv, iar consilierii săi îl ascultă orbeşte, dar nu mă aşteptam ca şi viceprimarul să i se alăture aşa cum au făcut-o alţi doi consilieri. Acestea se întâmplă în condiţiile în care nu am avea altfel de probleme cu sursa de apă, forajul nostru având un debit de trei ori mai mare decât necesarul comunei. Dar aşa se întâmplă întotdeauna cu apa când se apropie campania electorală”, a declarat primarul de Turcineşti, Vasile Gogălniceanu.
Acesta speră ca, săptămâna viitoare, să mai întrunească o şedinţă extraordinară pentru a se supune la vot acelaşi proiect. Aprobarea ar însemna o cheltuială de un miliard de lei vechi, pentru care există banii deja prevăzuţi.
Anamaria Stoica