După mai multe cărţi scrise solitar: Din Văianu la Toronto (semnat parcă Mugur Pădureanu Coarba), volumul de nuvele Cireşe amare, romanul Maia, vol. I şi vol. II, dar şi Maia într-o nouă ediţie definitivă, prozatorul de mare talent Ion C. Gociu a recidivat. De data aceasta printr-un roman scris împreună cu doamna sa Cornelia, prima cititoare a scrierilor de până acum.
Mi-e greu să nu încep aceste însemnări de lectură cu nişte Vorbe de suflet: „Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă!”, alese drept motto al romanului Copilul nedorit, de către cei doi autori – Ion C. Gociu şi Nelly Gociu, care semnează într-o ordine încetăţenită în Gorj. Unde bărbatul merge înainte, iar femeia după el, cu respectul cuvenit capului familiei, şi i se adresează soţului cu „’Mneata”, aşa cum făcea şi regretata mama mea.
Într-o scurtă (şi neprofesionistă predoslovie) semnată de doctorul în istorie prof. Gheorghe Gorun şi pe care-l rugăm să lase modestia la o parte ne permitem să reluăm primul paragraf. În care se spune: „Am avut privilegiul să citim, între primii, noua scriere a deja consacratului Ion C. Gociu. Suntem, totuşi, în faţa unei premiere. De data aceasta scriitorul şi-o antrenează în naraţiune şi pe distinsa doamnă Nelly Gociu, cea care până acum i-a fost prim lector al romanelor atât de bine primite de specialişti şi de cititori.”
Şi semnatarul predosloviei remarcă faptul că romanul Copilul nedorit este o cronică de familie, adică o saga cu puternică încărcătură istorică. Naraţiunea foarte bine condusă literar cuprinde aproape un secol, începând prin 1919 (când România cunoaşte momentul apoteozei sale) şi până prin anii 2007-2008. Pregătirea militară a colonelului în retragere Ion C. Gociu e dublată de aceea a unui fin cunoscător al istoriei României şi a războaielor sale. Ştiam că în anul 1919, armata Regatului României Mari a ocupat capitala Ungariei, Budapesta, înlăturând regimul bolşevic instaurat acolo cu sprijin de la Răsărit. Ceea ce nu cunoşteam este faptul că Bella Kun, conducătorul Revoluţiei bolşevice ungare fusese anterior şi comandantul oştirii Ungariei.
Romanul cuprinde două părţi, a doua continuând-o firesc pe prima, şi descrie soarta învăţătorului Ion Găvănescu, căsătorit din dragoste cu fata celui care i se 
spune boier – Alexe Grofu, el fiind în realitate un negustor cu prăvălie şi un ţăran mijlocaş. Care avea o singură fată, pe Elisabeta, ce absolvise pensionul „Regina Maria”, bănuiesc din Craiova. După nume, toponime şi folosirea perfectului simplu, acţiunea se petrece într-o comună Măru Roş, din Gorj. Participarea învăţătorului Ionică (aşa cum îi spunea soţia Veta) Găvănescu la viaţa comunităţii este dublată de activitatea sa politică, fiind unul din liderii liberali ai judeţului care l-a dat pe cel mai valoros prim ministru din perioada interbelică Gheorghe Tătărescu, despre care nu se spune nimic în roman.
Viaţa frumoasă a familiei Găvănescu, cu şase fete, printre care şi Cornelia – copilul nedorit – avea de toate. Şi bune şi rele, cum se repetă în roman. Chiar şi durerea pierderii singurului flăcău al familiei, Nicolae, elev eminent la Şcoala Normală din Turnu Severin, mort în urma unui accident cu o grenadă, pare-mi-se, lăsată la el de nişte prieteni cu care pescuise (ilegal) pe un lac al proprietăţilor familiei.
Data de 13 septembrie, când s-a născut Cornelia – copilul nedorit – dar apărut ca un semn divin într-un vis al Vetuţei Găvănescu, este o dată reală şi de ea se leagă mai multe evenimente fericite din viaţa maestrului Ion C. Gociu. Este ziua când Biserica ortodoxă română sărbătoreşte Înainte-prăznuirea Sfintei Cruci, dar şi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul. Toate sărbătorile de peste an sunt prezente în roman, ca şi, cum spuneam, bunele şi relele din perioadele istoriei pe care le străbate. Cu Dictatura lui Carol al II-lea şi, mai ales, cu Dictatura proletariatului.
Viaţa de după 1948 a fost cea mai grea pentru personajele romanului, ca şi pentru toţi cei care-au trăit acele vremuri groaznice. Cu fetele rămase cu studiile neterminate – şase fete la număr -, ei bine, cea mai apropiată şi aceea care l-a ajutat cel mai mult pe tatăl ei – învăţătorul Ion Găvănescu – a fost exact Cornelia, copilul nedorit.
Bucurându-ne de lectura acestui pasionant şi izbutit roman, nu ne îndoim, ca şi în cazul romanului Maia, că noua apariţie – Copilul nedorit – va cunoaşte o binemeritată primire a criticii literare. Şi noi ediţii.
ION PREDOŞANU
