În prima Duminică din Postul Mare, numită a Ortodoxiei sau a biruinței Ortodoxiei, sărbătorim victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmului, prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de sinodul de la 843, iar în acest fel, cu evlavie se cuvine să prăznuim restaurarea cinstirii icoanelor în practica de cult a Bisericii, ca și în viața particulară a creștinilor, deoarece a fi ortodox înseamnă a avea credinţă dreaptă și o aplecare deplină asupra sensului vieții!
“Parohia este leagănul în care ne naștem ca entități ființiale”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, căutând o deslușire a învățăturilor Pericopei Evanghelice din Duminica Ortodoxiei, am surprins faptul că este vorba despre o încununare a hotărârilor celor şapte sinoade ecumenice care ne-au arătat cu adevărat, Cine este Tatăl Cel Ceresc, Cine este Fiul Cel ce S-a întrupat şi cine este Duhul Sfânt, mai ales că temeiul cinstirii icoanei este însăşi Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos!
-Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat că trebuie să cinstim Chipul Său pe care l-a luat făcându-se om și jertfindu-Se pentru noi, pentru că a lăsat Chipul Său pe năframă, iar Sfântul Evanghelist Luca a fost cel care a zugrăvit şi Chipul Maicii Domnului, astfel că icoanele acestea minunate sunt ferestre pline de lumină care ne apropie de ceruri, pentru ca mereu cinstindu-le, să ne umplem de fiori şi de credinţă şi să ne putem ruga mai uşor Mântuitorului Hristos, Sfintei Treimi, Maicii Domnului şi Sfinţilor! Ortodoxia, Biserica Lui Hristos, s-a păstrat prin jertfă, din Răsărit până în Apus, de aceea, toţi suntem chemaţi ca să înţelegem ortodoxia prin icoane, prin nădejde, dragoste, rugăciune şi jertfă!
– Rep. Înaltpreasfinția Voastră, suntem, iată, la sfârșitul primelor două luni ale anului 2015, declarat anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, iar Arhieria voastră sunteți ca întotdeauna un mare «păstor de suflete» și ostenitor în sfintele lăcașe de cult din Gorj1 Iată-vă, la Mănăstirea Crasna, la începutul Postului Mare, de aceea, aș dori să aflu câteva cuvinte privitoare la rolul mănăstirii în pregătirea și întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului!
-Suntem în această preocupare și apoi în evaluarea activității pastoral-misionare a parohiei și a mănăstirii. Trebuie să ne gândim întotdeauna la formele de bază ale vieții bisericești. Parohia este locul în care se formează credinciosul, crește, se dezvoltă și își încheie viața pământească, pentru a se înfățișa la Înfricoșata judecată a Mântuitorului Iisus Hristos. Parohia este leagănul în care ne naștem ca entități ființiale, ca oameni cu credință, ca preoți, episcopi, călugări și călugărițe, pentru că și în viața familială se ridică problema unei asemenea vocații.
“În mănăstire avem spațiul cel mai activ și eficient pentru viața duhovnicească”
– Rep. Parohia e și locul copilăriei noastre, al tinereții…
-Al nașterii, pentru că niciodată nu se poate face misiune fără parohie, fără familie! Putem să numim «familia cea mare» parohia, și «familia cea mică» este locul unde ne-am născut noi! Ne naștem acolo ca ființe, ca oameni, și apoi ne botezăm în sfânta biserică pentru a deveni «copii ai Împărăției Cerurilor», și tot în biserică noi creștem și primim Harul Duhului Sfânt care ne ajută să ne împlinim vocația noastră de creștini. Evident, că alături de parohie este și mănăstirea! Mănăstirea este «spitalul duhovnicesc»!
– Rep. Minunat spus!
-Dacă parohia este locul unde noi ne vindecăm toate neputințele noastre, în același timp, noi primim și puterea de a ne «construi» după chipul Lui Dumnezeu, prin asemănarea cu El! Unii dintre credincioșii parohiei, cu o dorință fierbinte de a-L iubi și mai mult pe Dumnezeu, părăsesc lumea cu greutățile și neputințele ei și vin în mănăstire ca să se dedice cu totul Voii celei sfinte a Mântuitorului Iisus Hristos! Evident că, mănăstirea nu este ceva aparte față de parohie, însă, mănăstirea are această alcătuire de vocație, ca să ne arate un chip ideal al vieții creștine! Nu se poate spune că în parohie n-am putea trăi după «sfaturile Evanghelice», după învățătura Mântuitorului Hristos, dar se consideră că în mănăstire, cu adevărat avem spațiul cel mai activ și eficient pentru viața duhovnicească!
“O mănăstire cum este cea de la Crasna, poate fi socotit un loc paradisiac”
– Rep. Considerați că putem vorbi de o seducție deosebită a mănăstirii, pentru omul de azi, atât de mult marcat de o criză profundă, ca și de grijile vieții?
-Nu aș spune, ca și formă exterioară, ci este locul împlinirii acelor dorințe sufletești! Că exemplul mănăstirii sau prezența mănăstirii în spațiu, nu întotdeauna atrage de la sine oameni care să dorească viața pustnicească. Constatăm de multe ori că mănăstiri așezate în aria unei parohii sau a mai multor parohii, nu dau vocație pentru viața mănăstirească, ci acestea vin din alte părți. Totuși, e de subliniat faptul că mănăstirea este locul cu adevărat ales de Dumnezeu, cu oameni sfinți! O mănăstire cum este cea de la Crasna, poate fi socotită un loc paradisiac! Este firesc, deci, ca mănăstirea să aibă multe din ceea ce dorește sufletul omului!
– Rep. Prin formația mea de sociolog, pot spune că percep o anumită opinie a oamenilor, iar în dialogul pe care îl am cu oamenii, am realizat că aceștia simt ceva deosebit pentru mănăstire!
-Firește, iar cei care au venit la mănăstire ca să trăiască viața călugărească, au simțit o chemare irezistibilă a mănăstirii. Am putea spune că mănăstirea este un lăcaș care atrage sufletele îndrăgostite de Dumnezeu. La mănăstire, firește că rugăciunile călugărilor, și ale celor dinainte și ale celor de astăzi, sunt o emanație de putere energetică pentru cei care vin aici, iar oamenii simt acest lucru și pleacă de aici încărcați duhovnicește! Spuneam că mănăstirea este un «spital duhovnicesc», și pentru omul de astăzi și pentru cel de ieri! Mănăstirea a fost și rămâne centrul acesta haric din care ne adăpăm și din care ne hrănim permanent! Lăsând grijile lumești și venind la mănăstire, avem un anumit câștig, dobândim ceva deosebit, dar acest lucru nu înseamnă că mănăstirea se suprapune peste parohie, pentru că în parohie suntem uniți în fiecare zi de sărbătoare, iar la mănăstire mergem din când în când, pentru că e necesar ca mănăstirea să fie căutată și să fie înconjurată cu dragoste. Am putea spune, după o analiză atentă a vieții monahale, că mănăstirea a impresionat foarte mult viața parohială. Creștinismul nostru gravitează întotdeauna în jurul mănăstirii!
“Ortodoxia este un complex de lucrări și de valori duhovnicești”
– Rep. Ce este ortodoxia și cum se prezintă ea în zilele noastre, ca un sistem bine fundamentat al gândirii teologice?
-Ortodoxia nu se prezintă doar din punctul de vedere al vieții filocalice, transfigurate sau al vieții pustnicești, călugărești, ci ortodoxia este un complex de lucrări și de valori duhovnicești, care se vor întotdeauna conjugate cu cei din jurul nostru. Astfel că Împărăția Lui Dumnezeu este prezentată de către Mântuitorul Iisus Hristos prin imaginea judecății viitoare, unde El se vede în fiecare dintre cei care suferă, care au lipsuri în lumea aceasta. «Dacă n-ați făcut unuia dintre acești mai mici ai mei, nici Mie nu mi-ați făcut! Sau dacă ați făcut unuia dintre acești mai mici ai mei, frați ai mei, Mie mi-ați făcut!». Așadar, Fiul Lui Dumnezeu se face Fiu al Născătoarei de Dumnezeu, fiu al omului, și fiind Fiul Tatălui, ca Fiu al Fecioarei, El este frate cu fiecare în parte, frate al nostru și Dumnezeu al nostru, și Mântuitorul nostru! Deci, prin El, noi avem trecere la Tatăl Cel Ceresc, în El avem comuniunea cu Tatăl Cel Ceresc, avem împărtășirea de viața divină, căci, așa cum S-a arătat pe pământ, smerit, chip de rob luând, Născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, așa Se arată în fiecare dintre noi, crește și se desăvârșește, ajutându-ne ca și noi să ajungem la vârsta deplinătății Lui Hristos, la această măsură a desăvârșirii. Deci, El este în noi, El este în viața noastră și irigă întreaga noastră existență. Rămâne ca noi să realizăm acest lucru, că El este în noi. Trebuie ca noi înșine să ajungem la convingerea că El este în noi.
– Rep. Ce îi împiedică pe unii oameni spre a avea o deschidere mai largă spre marea înțelepciune a credinței în Dumnezeu?
-De multe ori, noi nu ne mai simțim sufletul nostru, suntem prea preocupați cu lumea materială, avem prea puțin timp pentru noi, pentru lumea spirituală. De aceea, există o mare luptă în viața credinciosului de astăzi! Se gândește prea mult la lucrurile materiale și prea puțin la lucrurile spirituale, ca și când, El ar fi creatorul valorilor și el ar fi artizanul propriei vieți. Pentru aceasta, se stresează, se zbuciumă, aleargă și în final nu câștigă nimic. Dar, dacă realizăm că în sufletul nostru este cu adevărat Mântuitorul Iisus Hristos, atunci ajungem la esențialul rugăciunii «Tatăl Nostru»: «Facă-se Voia Ta!». Neapărat că ne sustragem de la această colaborare cu Dumnezeu și Îl lăsăm numai pe El să lucreze în interiorul nostru. Însă, dacă începem lucrul nostru cu Dumnezeu, în mod sigur că El ne va ajuta ca să ajungem la bun sfârșit!
“În fiecare lucru, în fiecare moleculă se află Dumnezeu”
– Rep. Unde Îl putem afla cu adevărat pe Dumnezeu?
-În fiecare lucru, în fiecare moleculă se află Dumnezeu! Dumnezeu ca Viață, Dumnezeu ca Rațiune, Dumnezeu ca înțelepciune. Nu există nimic fără Dumnezeu! Toate sunt cuprinse în Dumnezeu și își au existența lor. Nu există o evoluție în afara speciei noastre, în afara identității noastre! Ci, există un salt calitativ, adică o creștere de la lucrul minor spre lucrul major, de la lucrurile mici spre lucrurile mari. Nu depășim firea noastră, atunci când ajungem sfinți! Ci, ne dezvoltăm din punct de vedere sufletesc, iar sufletele noastre, sufletele sfinților, sunt mari înaintea Lui Dumnezeu! De aceea, sunt și sfinți în calendarul nostru, care se numesc Vasile cel Mare, Grigore cel Mare, și alții, așa după cum numele arată în calendar, nu neapărat că au fost mai mari de statură, ci, că au avut suflete mari!
– Rep. Constat cu bucurie că păstrați în suflet optimismul unui «păstor de suflete», în ciuda opreliștilor de tot felul!!
-Noi avem mărturii clare și precise că Mântuitorul Hristos Cel Înviat este prezent cu noi și în viața Bisericii, că niciodată Biserica nu va fi «înghițită» de secular, nici nu va fi vreodată biruită, cum vedem tendințele acestea privitoare la religia în școală, unde anumite persoane gândesc la faptul că atacul acesta «prin învăluire», un asalt subversiv asupra Bisericii, ar putea să le «aranjeze» ideile, oarecum, să le creeze o satisfacție în biruință! Niciodată! Pentru că biserica nu este zidită și nici construită de către om, ci Biserica este înălțată de Mântuitorul Iisus Hristos, Care a spus: «Nici porțile iadului nu o vor birui»! Deci, optimismul nostru se bazează pe concretul Învierii și în același timp al prezenței Mântuitorului în lume!
– Rep. Înalpreasfințite Părinte Mitropolit, vă mulțumesc îndatoritor pentru acest prilej minunat de a avea un dialog la Sfânta Mănăstire Crasna și vă doresc multă sănătate, și îndelungă, și luminoasă păstorire spre slava credinței dreptmăritoare!
Profesor, Vasile Gogonea
