Eveniment editorial, la Peştişani – Lansarea cărţii VULTURUL DE MUNTE, de Sergiu Mischie, în prezenţa lui Dan Puric

585

La vârsta de 79 de ani, un fost deţinut politic şi luptător în rezistenţa anticomunistă, timp de 40 de ani, între 1948-1989 nu se lasă şi luptă pentru libertate, de data aceasta cu condeiul. Sergiu Mischie îşi lansează volumul de memorii ale chinurilor groaznice prin care a trecut. Va lansa cartea-document VULTURUL DE MUNTE, ediţie revizuită şi adăugită, Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu – 2014, sâmbătă, 18 octombrie, ora 10,00, în sala de conferinţe a Obştei Peştişani.

Dan Puric, sosit de la Chişinău
Printre invitaţii anunţaţi pe afişul manifestării sunt: artistul total, regizorul şi scriitorul Dan Puric – sosit direct de la Chişinău, special pentru această lansare de carte a unui român patriot precum ing. Sergiu Mischie, jurnaliştii Grigore Cartianu şi Ion Predoşanu, scriitorul Ion Căpruciu, prof.univ.dr. în istorie Gheorghe Nechifor, poetul şi universitarul Ion Popescu-Brădiceni şi prof.univ.dr. în drept Moise Bojincă, Rectorul în exerciţiu al Universităţii „C. Brâncuşi” Târgu-Jiu.

Memorial al durerilor trăite
Cartea este ca un roman cumplit de realist – autorul având un real talent de povestitor, după cum aprecia în însemnările de scriitor ale domniei sale publicate de Gorjeanul distinsul Ion Căpruciu – ce se citeşte cu încrâncenarea faţă de dramatismul unei vieţi chinuite de fosta securitate atâta vreme, după ce eroul-autor îndurase torturile groaznice la care fusese supus la numeroasele anchete şi în închisorile comuniste. „Luptătorilor, Eroilor şi Martirilor neamului românesc” – printre care este şi Sergiu Mischie – este dedicat acest memorial al durerilor trăite.

Camarazii din Peştişani, Iuda din satul Teleşti
dan-puricCei mai mulţi dintre colegii săi de suferinţă sunt din comuna Peştişani, iar trădătorul din Teleşti. Îndrăgostit de dreptate şi libertate, cum a rămas şi acum, lui Sergiu Mischie îi sunt străine sentimentele de ură şi răzbunare. El însuşi scrie pe pagina 5 următoarele:
„Doamne, În noianul gândurilor negre răvăşite, al paşilor rătăciţi de durere sufletească, dă-mi puterea iertării la confruntarea cu adevărul crud şi să suport toate, că le vei rândui şi-mi vei da tăria să văd că au trecut şi să-ţi mulţumesc pentru toate.
Doamne, tu poţi să mă ajuţi şi să ne ajuţi pe toţi în toate. Amin !”
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here