Campania electorală pentru Prezidenţiale este în plină desfăşurare, dar aşa cum bănuiam, este ca toate cele, la fel de murdară şi greţoasă. Sunt mulţi candidaţi, numai că „marfa” la unii dintre ei lasă de dorit, aşijderea calitatea civică şi morală, dezamăgind din start şi drept urmare năruirea speranţelor de mai bine pentru România, în următorii 4-5 ani.
Aşa că, totul depinde de vigilenţa şi raţiunea celor care îşi vor exprima opţiunea la urne, gândind cu mintea şi nu cu altceva. După cum o prezenţă masivă la votare este de dorit, dacă pentru cei 14 candidaţi au şi semnat cu adeziuni de sprijin politic cca. 6,5 milioane dintre cetăţenii României cu drept de vot. Or asta, presupune că o mare parte din populaţia României este bine informată şi orientată doctrinar, chiar dacă există destule îndoieli vizavi de convingeri şi de cunoaşterea programelor celor care aspiră la cea mai înaltă funcţie şi demnitate în statul român. Numai că, fiind vorba de alegerea Preşedintelui ţării contează până la urmă mai puţin culoarea şi simpatia politică, în schimb mult mai mult profilul candidatului, adică nivelul său de înţelepciune, toleranţă şi echilibru, de capacitatea lui morală şi managerială, imparţialitate, dreptate şi adevăr în luarea deciziilor, atribute esenţiale pentru conducătorul unei ţări. Şi toate laolaltă să fie în folosul obştii şi interesului naţional.
Restul, nu înseamnă altceva decât nişte palavre, demagogie şi ipocrizie de prostit electoratul. Căci din păcate, se vede treaba că avem parte de aceleaşi dispute electorale, cu vagi şi umbroase idei doctrinare, dar cu o puzderie de interese egoiste şi obscure de grup care blochează bunele intenţii şi evident, drumul speranţelor noastre spre o Românie mai bună. Altfel spus, există temerea de a se merge exact pe aceeaşi direcţie greşită, de injustiţie şi nedreptate socială, „călăuzită” ani în şir de către un preşedinte atipic, necinstit şi răzbunător cu propriu lui popor, cu rele intenţii pentru ţara sa, adică nimeni altul decât Traian Băsescu. Or, dacă electoratul român a simţit în cei 10 ani „cuţitul la os”, nu poate să nu judece măcar în al doisprezecelea ceas cu mintea şi în cunoştinţă de cauză, dacă se doreşte cu adevărat a da mandatul de preşedinte al României unui om integru şi ferm, competent şi drept în a cuteza să facă lucruri bune pentru ţară.
Dacă nu vrem un astfel de conducător, continuând să muşcăm din nada credulităţii şi naivităţii, ori pentru a ne rezolva efemer ceva simpatii şi interese mărunte, atunci se poate pune ştampila de vot şi aşa, din „amor” propriu, pentru un candidat sau altul, meritându-ne soarta dacă chiar nu ne doare de cele ce se întâmplă în România. Şi nu de acum, ci de peste 25 de ani interesele reale ale ţării au fost lăsate de izbelişte, sau la îndemâna şi cheremul jecmănitorilor dinăuntru şi din afară.
În altă ordine de idei, este extrem de grav că, în România, justiţia, DNA-ul cu precădere se implică la comandă politică în jocurile murdare pentru putere. Ea ar trebui să-şi vadă de treabă, făcând dreptate, luând deciziile obiectiv şi imparţial, în condiţiile în care în ultima vreme aici lucrurile nu sunt tocmai în ordine, iar procurorii şi judecătorii aserviţi sistemului şi nu unei ţări democratice, par că au ceva de ascuns în activitatea lor. În plus dincolo de incorectitudine, este vorba de neglijenţă şi incompetenţă, dovada că statul român este mereu amendat cu sume mari de către CEDO din cauza unor procese cu verdicte greşite.
Şi, paradoxal, că după noul Cod penal, în loc să se prevadă în astfel de cazuri sancţionarea procurorilor şi judecătorilor, se legiferează printr-un articol pedepsirea jurnaliştilor care îndrăznesc să critice activitatea şi deciziile „justiţiarilor”. Apoi, serviciile speciale joacă şi ele la două capete, inclusiv prin surprinzătoarea candidatură la preşedinţie a lui Teodor Meleşcanu, dar şi prin recenta posibilă demisie a lui George Maior, despre care „Marele Licurici” şi Înaltul Sultanat de la Bruxelles nu sunt deloc străini, ci dimpotrivă.
Pe de altă parte, bunăoară, DNA-ul a scuturat într-un fel sau altul pe mai toţi candidaţii la Preşedinţie, mai puţin pe intangibila Elena Udrea şi în oarecare măsură pe Monica Macovei. Oare de ce, pentru ce? Sau mai degrabă tot Traian Băsescu face şi desface iţele din mult clamata justiţie independentă din România? Adică, orice s-ar întâmpla, asupra unora nu se vor răsfrânge în nici un fel deciziile justiţiei, chiar dacă aceştia sunt vinovaţi, în schimb continuă şirul condamnărilor din tabăra adversarilor politici.
Şi sunt infracţiuni grave prin care s-a dijmuit vârtos din bugetul statului şi avuţiei naţionale, numai că dosarele făptuitorilor zac de ani de zile pe la DNA fără ca marii corupţi să plătească cu vârf şi îndesat doar pentru că sunt protejaţii unui sistem politic ai căror exponenţi sunt la fel de necinstiţi şi corupţi. În schimb se aruncă pe piaţa media tot felul de fumigene şi atacuri la adversarii politici, de genul „ofiţeri acoperiţi” la Preşedinţie, sau mascarade a la Turcescu, un fals jurnalist care îşi apără cu slugărnicie stăpânul, etc.
Or, toate aceste fumigene şi lucrături tipic securiste nu fac, aşa cum spuneam, decât să acopere nu doar faptele grave, abuzurile şi ilegalităţile regimului Băsescu în faza lui terminală, dar să perturbe prin mesaje, diversiuni şi palavre politicianiste şi această campanie electorală.
De altfel şi locotenenţii lui Traian Băsescu, al de Elena Udrea, Klaus Iohannis şi Monica Macovei nu fac altceva decât să atace guvernul în exerciţiu, în special pe Victor Ponta, în speranţa discreditării acestuia, şi evident cu vreo influenţă asupra electoratului. Sau nu-şi caută propriile „bube” pe când erau la rându-le miniştrii sau demnitari publici, sau nu în ultimul rând şi întrebarea firească de unde atâtea averi şi bănet acumulate într-o perioadă de timp relativ scurtă, doar din lefurile de bugetari? La fel vin „sponsorizările” din această campanie; de unde şi care va fi reciproc – răsplată, având în vedere şi experienţa campaniilor anterioare, cu precădere a celor din 2008-2009, după care în România s-a furat ca-n codru!
În fine, revenind la ceea ce subliniam mai înainte, adică la capacitatea sau incapacitatea de a conduce România, cu toate atuurile simţului măsurii, speranţa fiecărui candidat de a câştiga mandatul de Preşedinte va depinde de modul în care fiecare în parte va putea să-şi mobilizeze electoratul, iar dincolo de acuze, demagogie şi vorbe frumoase, vor veni cu programe şi oferte credibile pentru binele României.
Altfel, mizându-se doar pe mijloacele de a compromite adversarii,vor rămâne în urmă tot o apă de ploaie şi acelaşi stadiu de politicianism infantil, penibil şi gol pe dinăuntru. Dar să mai sperăm încă şi în dreapta judecată a electoratului. De nu, va fi rău pentru ţară, căci pentru ei vorba şi legea sunt foarte uşor de ocolit.
Vasile Irod
