La cererea CSM, Parchetul Gorj se caută de dosarele lui Bercea Mondial

597

Parchetul de pe lângă Tribunalului Gorj a primit, joi, o solicitare de informaţii, din partea Parchetului de la lângă Curtea de Apel(PCA) Craiova, legată de dosarele în care ar fi fost implicat, în judeţul nostru, Anghel Sandu, zis şi Bercea Mondial. Cerinţa scrisă a PCA vine la scurt timp după ce această instituţie a primit, la rândul său, din partea Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicitarea de informaţii legate de inculpatul din Olt. Nu se cunoaşte ca Bercea Mondial să fi fost implicat în dosare instrumentate de Parchetul Gorj în judeţul nostru, se ştie, în schimb, că Marian Căpăţână, intermediarul şpăgii date de familia rromă lui Mircea Băsescu, a avut afaceri cu termocentralele din Gorj.

Parchetul de pe langă Curtea de Apel Craiova urmează să strângă, în perioada următoare, informaţii de la toate unităţile de parchet din judeţele Dolj, Olt şi Gorj cu privire la dosarele soluţionate, în care este vizat Bercea Mondial. Asta după ce miercuri după-amiaza, CSM a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova ca aceste informaţii să-i fie furnizate în maxim o săptămână. PCA s-ar fi conformat, solicitând la rândul său informaţiile dorite de CSM Parchetului Judeţean Gorj, Parchetului Judeţean Olt şi Parchetului Judeţean Dolj, aceste instituţii având legătură cu judeţele în care a activat şi a făcut afaceri atât Bercea, cât şi Marian Căpăţână.
La Gorj, nu se cunoaşte ca Bercea să fi avut plângeri penale care să fi stat la baza unor dosare finalizate cu NUP, dar şi în aceste condiţii, Parchetul Gorj, condus de scurt timp de prim-procurorul Michaela Teodorescu, va da un răspuns pentru CSM. În conformitate cu răspunsurile primite, CSM va sesiza sau nu Inspecţia Judiciară pentru a verifica soluţiile din dosarele în cauză.

Căpăţână, dat în judecată şi câştigat de CEO
Astfel chiar dacă Bercea nu a intrat în atenţia anchetatorilor din Gorj este de notorietate că intermediarul şpăgii din scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial a făcut avere din contracte cu termocentralele din Gorj, firma acestuia prestând servicii de mentenanţă şi asigurând echipamente pentru pompe către termocentrale, chiar în anul constituirii Complexului Energetic Oltenia. Contractele au fost încheiate în perioada în care mineritul şi sistemul energetic se aflau sub controlul Partidului Democrat Liberal, iar Marian Căpăţână era preşedintele organizaţiei de la Drăgăneşti-Olt.
Cu doi ani în urmă, societatea Aversa, furnizorul tradiţional al unităţilor energetice din Gorj şi unul din cei mai importanţi producători de pompe din centrul şi estul Europei, avea probleme financiare şi se afla în insolvenţă. În aceste condiţii, compania nu mai putea participa la licitaţii. În acest fel a intrat în ecuaţie firma Exprotur Trading, aparţinând lui Căpăţână, care a devenit reprezentanta societăţii Aversa.
Astfel, Căpăţână nu a intermediat doar şpaga pentru Mircea Băsescu, ci şi piese pentru termocentralele din Oltenia. Contractul, atribuit în martie 2012, a avut o valoare de 683.000 de lei şi a fost adjudecat doar de firma pedelistului Căpăţână, care trebuia să asigure şi mentenanţa. Problema este însă că doar o parte din acest contract a fost onorat de Căpăţână. Astfel, nu a mai furnizat pompe şi echipamente în valoare de aproape un miliard de lei vechi către actuala Sucursală Electrocentrale Rovinari. CEO l-a dat în judecată şi, la al doilea termen al procesului, a avut câştig de cauză. Tribunalul Gorj a dispus plata de către firma lui Căpăţână a sumei de 93.782 de lei, reprezentând despăgubiri în baza contractului de furnizare produse.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here