Mina Motru se închide în trei luni, utilajele se mută la muzeu

1116

În maxim trei luni de zile, Mina Motru va deveni istorie. O spune directorul acesteia, Vasile Râbu, care nu ascunde că mina aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia, va fi închisă în luna septembrie odată ce producţia de cărbune se va epuiza. Deşi mina funcţionează pe producţie, rezerva se finalizează fapt care impune ca în lunile septembrie-decembrie să se efectueze lucrările de închidere şi conservare a acesteia. Utilajele unităţii vor fi duse într-o nouă locaţie pentru a fi expuse în cadrul Muzeului Mineritului care se va înfiinţa la Motru. “Mina ar mai funcţiona până în septembrie, iar de atunci ar urma să începem procedurile pentru demontare şi scoatere la suprafaţă a utilajelor. Am înţeles că Primăria de la Motru are un contract cu CEO pentru că vor să facă acel Muzeu al Mineritului, noi trebuie să scoatem secţiile şi să pregătim toate utilajele de subteran care trebuie duse la noua locaţie a muzeului”, a spus Vasile Râbu. Directorul minei susţine că, în ceea ce priveşte soarta celor aproximativ 300 de angajaţi ai unităţii miniere, în perioada imediat următoare va intra la discuţii cu reprezentanţii CEO pentru a stabili câte persoane vor fi angrenate în procesul de închidere şi câte vor fi redistribuite către alte unităţi de profil. “Deocamdată nu intrăm în şomaj, este însă posibil să intre cei care au dreptul să iasă la pensie. Vor rămâne la muncă cei care mai au nevoie de câţiva ani să îşi facă cei 20 de ani de subteran ca să poată ieşi la pensie”, a mai spus Râbu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here