“Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” este o deviză ce se potriveşte de minune şi ediţiei a II-a, a lucrării MONOGRAFIA ROVINARILOR, judeţul Gorj, apărută recent la Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu – 2014.
Împătimitul iubitor de carte şi de meleagurile Rovinarilor este, bănuiesc, în primul rând primul dintre autori – Mihail Pasere. Neavând la îndemână prima ediţie a voluminoasei monografii nu pot aprecia cât de diferită este cea actuală faţă de prima. Oricum, sunt gata să bag mâna-n foc că avem de-a face cu o ediţie revăzută şi, mai ales, adăugită. Apărută într-un format mare, cu peste 500 de pagini, având un bogat material bibliografic, fiind copertată şi bogat ilustrată MONOGRAFIA ROVINARILOR este ca o bijuterie bibliofilă de mari dimensiuni. Ce a necesitat o muncă enormă, cu acribie pe măsură.
Ne permitem să-l cităm, de aceea, tocmai pe valorosul intelectual Mihail Pasere: „Divinul acestor locuri, într-un aranjament măiastru cu oamenii, câmpurile, pădurile, râurile, bălţile, bolta azurie (mai aparte) a cerului; şi vestigiile străbunilor, totul înmănunchiat într-un buchet de Rai – a atras la sine, de multe ori (aşa cum se poate afla în cuprinsul cărţii), voievozi, regi şi înalţi dregători români şi europeni, cât şi revoluţionari de marcă, asemeni lui Tudor Vladimirescu. Ba, tot cu îndreptăţire, punem în evidenţă şi adevărul, cum din satele obârşiei acesteia, s-au ridicat sfetnici domneşti, culceri, bani olteni, ctitori de Sfinte lăcaşuri, polcovnici, spătari, panduri, volinitiri, vătafi de plai; cât şi mulţi care le-au urmat în sfântă păstrare a faimei de rovinărean şi bălăceştean prin jertfele supreme aduse României spre neatârnare ori prin multe înalte onorante ranguri de prim ministru, miniştri, prefecţi, generali de armată, conducători de instituţii centrale şi judeţene, sau de mari unităţi economice, flancaţi de o întreagă pleiadă, tto autothtonă, alcătuită din: medici, ingineri, economişti, profesori, actori, pictori ş.a., proslăvind Bazinul minier Rovonari, Ţara şi Europa, cu priceperea şi hărnicia lor, impălicându-se acolo unde a fost-este mai greu, cinstindu-şi obârşia şi rădăcinile de soi pe care le pomenim atunci când aducem vorba de sate, de capi de familie şi de oameni de seamă ai acestor locuri ale noastre dintotdeauna.”
Şi, la final, vă rog să mă credeţi pe cuvânt, stimaţi cititori.
Prezentarea pe care şi-o face primul dintre autori este acoperită în fapte cărturăreşti de înaltă dragoste pentru locurile descrise, oameni şi faptele a generaţii de rovinăreni.
Din acest colţ de pagină, le adresez felicitările mele scrise.
Ion Predoşanu
