Daţi un leu pentru… cultură

524
ION CEPOILipsa banilor ar putea pune în pericol realizarea unor evenimente culturale în anul care abia a început. Până în prezent nu a fost solicitat încă un proiect de buget la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, dar anul trecut bugetul a fost cu 19% mai mic, fiind nevoie de atragerea de fonduri şi pe alte căi.

„Nu vom mai sta doar cu mâna întinsă la bugetul local, vom face şi noi proiecte şi cofinanţări, altfel riscăm să nu mai facem unele evenimente culturale”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Agenda culturală pe anul 2010 este una destul de plină în manifestări şi evenimente, dar problema bugetului ar putea umbri realizarea unora dintre ele. Câteva dintre festivalurile naţionale şi internaţionale, cum este, spre exemplu „Gorjfest” vor beneficia de finanţări şi din partea unor parteneri. Anul trecut, de asemenea, s-a reuşit atragerea a 100 mii lei în plus faţă de bugetul primit, pentru a putea fi duse la capăt proiectele culturale stabilite.
Festivalurile, mai importante ca anul trecut
Anul 2010 aduce cu sine şi noutăţi în agenda culturală, astfel o serie de manifestări culturale vor creşte în anvergură. Festivalul pentru lăutari „Gena Bârsan” de la Târgu–Cărbuneşti va deveni festival interjudeţean, Festivalul Folcloric „Maria Apostol” de la Runcu va deveni, dintr-un eveniment interjudeţean, naţional, iar Salonul de Caricatură din cadrul Festivalului de Umor „Ion Cănăvoiu” va căpăta caracter internaţional, începând cu acest an. De asemenea vor fi editate şi lansate o serie de monografii cum este cea a localităţii Mătăsari, sau Monografia „Dumitru Brezulescu” de Gheorghe Ciorogaru, precum şi un album de prezentare a Taberei de Arte vizuale „Gorjfest 2009”, care va fi gata în luna februarie a acestui an. Tot la tipografia CJCPCT Gorj vor fi editate şi volumul II din Protocoalele Consiliului Judeţean Gorj, precum şi revista trimestrială de cultură „Portal Măiastra”.
Contacte internaţionale pentru evenimente culturale
Tot în 2010, după o pauză de trei ani, se va desfăşura încă o ediţie a cursurilor de dansuri populare gorjeneşti organizată de Fundaţia Culturală „Doina” din Rotterdam. De asemenea, potrivit lui Ion Cepoi, „se vor continua contactele şi participarea internaţională pentru Festivalul „Tudor Arghezi”, pentru Târgul Meşterilor Populari şi a Taberei de Arte Vizuale „Gorjfest”.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here