Cu puțin timp mai înainte ca Dumnezeu să fi înveșmântat aproape în totalitate peisajul din Defileul Jiului în hlamida imaculată a iernii, am purces ca să urmez pașii pelerinului care străbate drumul spre sfânta mănăstire, pornit cu sufletul încărcat de o trăire duhovnicească, deci, ca un pelerin care pornește în căutarea propriei sale identități spirituale.
Iată-mă, așadar, cu ochii ușor biciuiți de viforul crivățului, pentru a căuta drumul de atâtea ori străbătut care să mă conducă la Mănăstirea Lainici, pentru a împlini un dialog de suflet cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit IOACHIM PÂRVULESCU, Starețul Mănăstirii, nutrind în suflet puterea gândului călăuzitor, acel gând care nu poate fi copleșit de renunțări în clipa reproșurilor intime, dar care poate fi mai mult detaliat în reflecția tăcerii isihaste, ca un crez izvorât dintr-un simțământ al căutării lăuntrice a reperelor esențiale.
“Dumnezeu toate le îngăduie spre binele nostru și spre folosul nostru”
– Rep. Preacuvioase părinte arhimandrit, aș dori să aflu, ce a însemnat anul 2013 pentru obștea de călugări de la Mănăstirea Lainici, această minunată lavră a monahismului românesc?
-Cu ajutorul Lui Dumnezeu, a fost un an binecuvântat pentru noi! Pot spune că lucrurile au decurs firesc, și-I mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a dat acest har, pentru că Dumnezeu ne dă atât lucrurile bune, cât și lucrurile mai puțin bune, pentru că toate le îngăduie spre binele nostru și spre folosul nostru!
– Rep. Prin urmare, a fost un an de împliniri și de fapte înălțătoare!
-Nu putem să spunem niciodată că avem numai o ascensiune și o direcție care ne duce spre lucrurile care ne bucură permanent, pentru că sunt amestecate și cu întristări, cu supărări, cu insuccese sau cu nerealizări, dar până la urmă, Harul Lui Dumnezeu lucrează în taină și pe toate le împlinește!
– Rep. Are și o semnificație morală această disponibilitate a omului de a-I mulțumi Lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale?
-Fără îndoială că da, pentru că e foarte important ca noi să-I mulțumim Lui Dumnezeu de toate câte ni le dăruiește! Pentru că, vedeți dumneavoastră, în ziua de azi mulți oameni aduc Lui Dumnezeu numai rugăciuni de cerere: «Doamne, dă-mi!», pentru a cere mereu: Doamne, dă-mi sănătate, Doamne, dă-mi avere, Doamne, dă-mi bani, Doamne, dă-mi salariu, dă-mi Doamne serviciu, numai «dă-mi!», dar foarte puțini sunt cei care cer iertare Lui Dumnezeu: «Doamne, iartă-mă de ce ți-am greșit!», și parcă tot mai puțini sunt cei care Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru ceea ce ne dăruiește la un moment dat!
– Rep. Și care să spună: Doamne, mi-am adus, astăzi, tot sufletul înaintea Ta!
-Uitați-vă, spre exemplu, la raportul de zi cu zi al nostru, al oamenilor, la relațiile interumane! Ce frumos este când îl ajuți pe un om, iar peste un an, doi, trei sau cinci, vine și-ți mulțumește că l-ai ajutat! Te umpli, așa, de bucurie, atunci când cineva îți mulțumește!
“E minunat ceea ce face Dumnezeu pentru noi”
– Rep. Aveți perfectă dreptate, pentru că la fel mi se întâmplă și mie, atunci când mă întâlnesc, după nu știu câți ani, cu părinții elevilor pe care încă îi mai învăț și azi, dar care vin să-mi mulțumească în deplină încredere, că la fel am să le îndrum și copiii lor!
-E minunat ceea ce face Dumnezeu pentru noi, iar pentru aceasta, și noi trebuie să-I mulțumim cu dragoste pentru tot ceea ce ne-a dăruit anul care a trecut și mai ales pentru ceea ce ne va dărui în acest an 2014, Anul omagial al Sfintei Euharistii și al neobositei noastre mulțumiri adresate Bunului Dumnezeu, pe care Îl rugăm cu smerenie să ne ajute să purtăm această Cruce a mântuirii noastre și acest jug pe care îl avem de dus mai departe!
– Rep. Preacuvioase Părinte Stareț, cu ceva ani în urmă, știu că am urcat la Schitul «Locurele» și am stat de vorbă cu vrednicul întru pomenire, părintele Adrian Făgețeanu, așa că aș dori să ne vorbiți puțin despre istoricul acestui loc minunat!
-Pentru că avem niște repere istorice, se menționează că pe la 1862, Schitul s-ar fi sfințit, după care pe la 1894-1895, Cartienii împreună cu Dincă Schileru, ar fi contribuit la pictarea bisericii, iar pe baza unor probe de restaurare a picturii de acum câțiva ani, s-a constatat că sub stratul acesta de ulei, realizat la 1895, ar mai exista un strat de pictură în frescă. Noi am descoperit că Sf. Calinic a pictat această biserică în frescă, și mai departe, am aflat că pe la 1857 exista în acel loc o biserică de lemn construită de neamul Cartienilor, care au donat în mare parte platoul de la Locurele, după care s-a făcut o biserică de lemn.
– Rep. Ca un element demn de luat în seamă, deci, să precizăm rolul deosebit al Sf. Calinic de la Cernica, pentru că merită subliniat acest lucru!
-Menționez că Sf. Calinic, așa cum am descoperit la Arhive, a hotărât ca să se dărâme biserica de lemn și să se înalțe una de zid, așa cum se prezintă și în momentul actual. Aceasta e o descoperire pe care n-o știam! Deci, la 1857 biserica de zid s-a pictat în tehnica frescă, o pictură mai naivă, iar dacă ne ajută Dumnezeu, vom da jos pictura realistă de la 1895 și vom reface pictura originală a Sf. Calinic, de la 1862.
– Rep. Mă bucur nespus, iar în acest sens, cred că este și bucuria pelerinilor care vin la mănăstire, că manifestați o preocupare deosebită pentru a da o notă originală acestui loc și pentru a-l face tot mai dorit și mai căutat de către credincioși!
-Deci, această pictură s-a menținut până la 1895, când Cartienii au decis ca să realizeze așa-numita pictură realistă, modernistă și poate de prost gust, pe care o avem și acum, dar Dumnezeu a îngăduit să descoperim frumusețea vechii picturi realizate în frescă, o taină a Schitului «Locurele»! În ultimii ani s-au făcut lucrări de restaurare la biserica de la «Locurele», am consolidat centura, acoperișul, cu tablă de cupru, dar mai avem de dat jos pictura în ulei, ca să rămână cea originală!
“Atunci când pomenești pe cineva, intri în comuniune cu el”
– Rep. Cât de mult le datorați, spre veșnica lor pomenire, celor care au ostenit și chiar s-au jertfit pentru a face din Mănăstirea Lainici o adevărată “oază” a credinței noastre dreptmăritoare?
-Aș dori să mărturisesc faptul că respectându-i și pomenindu-i la fiecare slujbă pe toți acești părinți din ultimii două sute de ani, dăm un sens aparte acestui termen de “pomenire”, pentru că atunci când pomenești pe cineva, intri în comuniune cu el!
– Rep. Mi se pare că în ziua în care îi sărbătorim pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, aceasta este și o minunată remarcă a trăirii noastre duhovnicești!
-Da, pentru că în momentul în care se botează un om, ADN-ul și codul său genetic unicat primește un alt cod, al creștinismului, al credinței în Iisus Hristos, pentru că atunci când ni se dă numele acela de Ion, Vasile, Gheorghe, Grigore, Maria, Elena ș.a.m.d. pe care îl scriem și în pomelnic, noi ne gândim la persoana respectivă, iar prin aceasta se stabilește o legătură vie, o ecuație care întărește relația de comunicare, pentru că în acel moment în care ai rostit numele persoanei la care te gândești, parcă accesezi în site-ul divinității, pentru că numele acelui creștin este un cod unicat!
– Rep. Cu mult respect, v-aș ruga să-mi vorbiți acum despre un anumit slujitor al acestei sfinte mănăstiri, un monah a cărui viață, poate v-a impresionat în mod deosebit!
-Iată, aș spune că părintele Iulian Drăghicioiu a fost o revelație în 2008, pentru că înainte de dezgroparea moaștelor Sf. Irodion, am primit o fotografie micuță de la o strănepoată a părintelui Iulian, cel care a fost luat prizonier de armata germană în primul război mondial, și care a fost apoi deportat în Germania, unde a și murit într-un lagăr!
– Rep. Preacuvioase Părinte Arhimandrit, cred că în viața acestor oameni care s-au nevoit, dar au avut în suflet darul Duhului Sfânt, apar niște legături profunde pe care numai Dumnezeu le deslușește!
-Să vă mai spun că în 2009, am aflat că părintele Iulian a fost ucenicul direct al Sf.Irodion, pe care îl consider primul mare pilon al acestei sfinte mănăstiri, dar cel mai interesant mi se pare faptul că Sf.Irodion a proorocit că va fi primul război mondial, când a spus că la câțiva ani de la moartea lui, va fi mare prăpăd pe Valea Jiului!
“Mănăstirea Lainici a fost «răstignită» în mai multe etape istorice”
– Rep. Doamne, dar ce viață frământată și ce istorie zbuciumată a putut avea această sfântă mănăstire!
-Pot spune că Mănăstirea aceasta de la Lainici a fost “răstignită” în mai multe etape istorice! Prima oară a suferit în perioada Mariei Tereza, a dominației austro-ungare, a greco-catolicismului, iar acum câțiva ani, am aflat că pe la 1780 au fost niște plângeri ale preoților greco-catolici de la Deva și de la Alba Iulia, care spuneau că prin strădania lor “călugării de la Lainici fac prozelitism ortodox în Valea Jiului”! Sf. Calinic a avut această triadă de mănăstiri: Cernica, Frăsinei și Lainici, pe care le-a legat duhovnicește!
– Rep. Constat cu o deosebită plăcere că simțiți o bucurie nespusă de a vorbi despre cei care au făcut din viața lor niște «piloni» puternici ai vieții de obște a Mănăstirii Lainici!
-Da evident, dar ca să continui, cred că părintele Visarion Toia a fost al doilea mare pilon al sfintei mănăstiri, pentru că a venit cu un grup de călugări de la Mănăstirea Frăsinei, iar apoi, cel de-al treilea îl socotesc pe părintele Calinic Cărăvan, care era “frate” întru obște! Desigur, merită să mai amintesc de părintele Gherontie Ghenoiu, un mare duhovnic al Bucureștiului în a doua jumătate a secolului al XX-lea, de Nicodim Sachelarie, cel care a făcut pravila bisericească, deci un corp de părinți care au început să refacă mănăstirea, mai întâi cu corpul de clădiri de aici din față!
– Rep. Acum suntem în plină iarnă și multe drumuri sunt blocate, nămeții acoperă munții și văile, se circulă tot mai greu sub viforul ninsorii, iar Valea Jiului ne oferă imaginea unui șantier troienit!
-Chiar mă gândeam zilele trecute că pe Valea Jiului s-au făcut lucrări majore în trei etape: mai întâi pe la 1870-1894, când s-a făcut pentru circulație șoseaua aceasta, deoarece până la 1870 se trecea Valea Jiului pe la Schela-Pasul Vulcan, pe drumul lui Mihai Viteazul, iar acum această Transalpină sau “Drumul regelui”, tot pe vârful munților! Abia de la 1870 s-a început să se facă trecerea pe Defileul Jiului, pentru poștalioane, pe vremea Sf. Irodion! Apoi, pe vremea părintelui Visarion Toia s-a făcut linia ferată Bumbești-Livezeni, când s-a făcut și șoseaua națională, dar când spațiul mănăstirii noastre a fost ocupat de ceferiști, utemiști și alții, pentru că mii de oameni au lucrat atunci pe Valea Jiului, părintele Calinic Cărăvan a trudit mult spre binele mănăstirii! (Va urma)
Prof. Vasile Gogonea
