Mafia de la Permise câştiga miliarde de lei vechi

420

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut cunoscut ieri mecanismul prin care gorjenii dispuşi să plătească bani pentru a deveni şoferi obţineau permisul de conducere la fel de uşor ca la Piteşti. Anchetatorii au făcut public un bilanţ al descinderilor şi percheziţiilor din cursul zilei de luni, informaţiile respective dezvăluind un sistem bine pus la punct între poliţişti, medici şi şcolile de şoferi, “mafia permiselor” derulând numai anul acesta peste o jumătate de milion de lei noi.

Conform sursei citate, persoanele duse la audieri în cursul nopţii de luni spre marţi şi reţinute pentru 24 de ore provin din toate structurile care compuneau mecanismul respectiv. Cap de afiş este medicul Dana Vodislav, condamnată deja anul trecut la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a luat mită 1000 de lei de la o pacientă. Isonul i-l ţinea de aproape şefa organizaţiei de femei din Partidul Conservator de la Gorj, medicul Elena Băltăreţu Dinică, cea care avea aspiraţii să ajungă consilier local la Târgu Jiu. Ea a fost încătuşată împreună cu fiul său, după gratii ajungând şi medicul Rodica Lehner, aceşti purtători de halate albe şi parafe „inestimabile” fiind acuzaţi de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu.

Medicii din reţea
La descinderile pe care anchetatorii le-au făcut la domiciliile acestora au fost găsite sume mari de bani, dar şi bijuterii, toate fiind ridicate de mascaţi. „La nivelul societăţii (cabinet medical) la care funcţiona învinuita Băltăreţu Dinică Elena, au fost eliberate în cursul anului 2013 aproximativ 2.600 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de aproximativ 234.000 lei, în majoritatea situaţiilor nefiind eliberate documente fiscale. Prin acelaşi mecanism, la nivelul cabinetului medical la care funcţiona ca asociat şi administrator învinuita Vodislav Dana Maria, au fost eliberate de la începutul anului până în prezent, 2.500 certificate pentru care au fost încasaţi circa 225.000 lei, majoritatea fără emiterea unor documente fiscale. O situaţie similară s-a constatat şi la cabinetul medical la care funcţiona învinuita Lehner Rodica unde în cursul acestui an au fost eliberate circa 1.500 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de 127.500 lei”, a comunicat Parchetul.
Anchetatorii le-au băgat după gratii şi pe asistentele medicale, Răcman Elena-Liliana, Diaconescu Lorenziana-Paula, Adam Eugenia, provenite de la cabinetele medicale, dar şi pe administratorii a două şcoli de şoferi din municipiu, respectiv pe Gheorghe Frăţilescu şi Georgiana Stroe. Instructorul auto Bogdan Petre a luat şi el contact cu arestul Poliţiei Capitelei, după audierile de la sediul Jandarmeriei Gorj toţi suspecţii reţinuţi fiind duşi la Bucureşti, aseară fiind prezentaţi la Tribunal pentru a le fi emise mandate de arestare preventivă. Pe lângă ei sunt anchetaţi în stare de libertate poliţistul examinator Cristian Stroe, colegul acestuia Daniel Ciurea, informaticianul de la Serviciul de Permise Auto, Florian Ciora, dar şi medicul Vasile Silian.

Şpăgile de la fiecare examen
Reţeaua infracţională deconspirată de procurori inclusiv cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii îi avea la bază pe instructorii auto. Aceştia „convingeau” elevii cursanţi pe care îi aveau că îşi pot promova examenele cu 200 – 300 de euro daţi acolo unde trebuia, adică la medici, la poliţişti, fiind rezolvat şi examenul, precum şi fişa medicală ce trebuia depusă la dosar. „Înainte de momentul examenului, instructorul auto afla fie de la candidat, fie de la instructorul care îl însoțea pe acesta numele examinatorului prin SMS sau telefonic, după care îl contacta telefonic pe examinator și îi cerea să se întâlnească, ori în situația în care examinatorul nu era un cunoscut apela la șeful acestuia sau la un alt examinator care la rândul lui urma să intervină pe lângă examinatorul în cauză pentru promovarea cursantului favorizat pe bază de reciprocitate. După susţinerea şi promovarea examenului de către candidaţii pentru care s-a traficat influenţa (care de regulă erau lăsați la sfârșitul examinării) instructorul auto se întâlnea cu poliţiştii examinatori, iar în cazul învinuitei Stroe Georgiana, aceasta îl trimitea pe fiul său, Stroe George Ionuț, la întâlniri cu agentul de poliție, Stroe Nicu Cristian, acestuia fiindu-i remis un bilețel cu numele cursantului care trebuia favorizat și data susținerii examenului”, spun anchetatorii.
Poliţistul Stroe s-a declarat nevinovat şi a mizat pe „Justiţia să-şi facă datoria”, el fiind singurul dintre suspecţi care nu a fugit de jurnalişti, ci, din contră, a făcut precizări menite să îi apere reputaţia. Anchetatorii au probe conform cărora cursanţii erau convinşi că nu pot trece examenele decât dacă plăteau cât trebuie şi cui trebuie, medicii şpăgari fiind un pilon important al reţelei puse pe făcut bani cu orice preţ, chiar dacă, spun procurorii, unii dintre cei deveniţi şoferi peste noapte au făcut accidente rutiere şi şi-au riscat chiar şi vieţile lor, nu doar pe ale altor nevinovaţi.

Faptele lui Băltăreţu
„Pe parcursul probatoriului administrat în cauză, a reieşit şi faptul că învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic, asociat și administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Târgu-Jiu, elibera în fals, prin intermediul acestei societăţi „certificate medicale tip A(B) pentru atestarea stării de sănătate la conducătorii de autovehicule” în schimbul sumei de 85 lei. Pentru materializarea unor astfel de demersuri învinuita Băltăreţu Dinică Elena a stabilit relaţii cu mai mulţi medici, care acceptau să consemneze în fals realizarea unor investigaţii medicale pentru cele 7 specialităţi clinice necesare eliberării avizului medical. Persoanele solicitante care aveau consemnate datele personale de identificare şi aveau completate rubrica “antecedentele personale” de către medicul de familie la care era înscris pe listă se prezentau cu acestea la cabinetul medical, unde le era efectuat în mod superficial controlul medical oftalmologic de către învinuita Diaconescu Lorenziana Paula (asistenta medicală), care cu încălcarea atribuțiilor de serviciu nu proceda la programarea solicitantului în vederea consultării lui, fiindu-le ulterior reţinut formularul medical tip, pentru consemnarea investigaţiilor medicale şi la celelalte 7 specialităţi clinice (boli interne, chirurgie-ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL şi serologia sângelui). A doua zi, solicitanţii se prezentau la sediul cabinetului medical la care era asociat şi administrator învinuita Băltăreţu Dinică Elena, ocazie cu care acestora le era înmânat un alt formular medical completat cu toate semnăturile şi parafele pentru celelalte 7 specialităţi clinice prevăzute, fără ca investigaţiile/analizele în cauză să fie realizate, fiind însă trecuți, în fals, în registrul de consultații ca fiind prezenți în vederea examinării medicale. Reprezentanţii cabinetului medical aveau formulare medicale completate „în alb” de către medicii specialişti, pe care le înmânau solicitanţilor după achitarea unei taxe de 85 lei, pentru care nu erau emise documente fiscale. Certificatul medical era închis prin declararea ca apt a solicitantului, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic primar prin intermediul societăţii anterior menţionate cu o altă dată decât cea în care solicitantul s-a prezentat la sediul cabinetului, deși știa că solicitantul nu s-a prezentat la nicio consultație de specialitate”, se precizează în comunicatul Parchetului General.

Bilanţul în bani
Percheziţiile şi descinderile de luni au fost doar ultima fază a anchetei începute cu peste un an de zile în urmă. Zeci de persoane au fost urmărite în acest caz, iar informaţiile făcute publice acum sunt doar vârful icebergului. Important de menţionat este şi „prada” pe care mascaţii au luat-o din vilele pe care le-au vizitat la Târgu Jiu cu ocazia percheziţiilor. „În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi indisponibilizate importante sume de bani (circa 900.000 lei şi 23.500 €) distribuite în 16 plicuri, fiecare dintre acestea având consemnat monetarul, precum şi numeroase bijuterii”, au comunicat anchetatorii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here