Bărbatul acuzat de ultraj, prins la Târgu-Jiu

415

Gorjeanul în vârstă de 34 de ani, din Bumbeşti-Jiu, acuzat de ultraj după ce a ameninţat cu bătaia doi poliţişti, a fost prins ieri. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Gorj, pe numele său fiind emis, încă de duminică, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmare a investigaţiilor şi activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii l-au prins pe suspectul infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a fost dat în urmărire naţională după ce a provocat scandal într-o discotecă din Dăneşti, scandal în timpul căruia, împreună cu un prieten, a lovit două persoane. Mai mult, bărbatul i-a ameninţat cu bătaia şi pe cei doi poliţişti sosiţi la faţa locului pentru a pune capăt scandalului. După ce unul dintre oamenii legii a scos pistolul din dotare şi a tras două focuri de avertisment, scandalagiul s-a speriat şi a fugit. În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Târgu-Jiu. „Duminică, 8 septembrie 2013, instanţa de judecată a emis, în lipsă, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele suspectului. Întrucât se sustrăgea cercetărilor, L.M. a fost pus în urmărire la nivel naţional. Luni, 9 septembrie a.c., poliţiştii l-au identificat pe suspect pe raza municipiului Târgu-Jiu. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Târgu-Jiu pentru confirmarea mandatului de arestare, ulterior fiind introdus în Centrul de Reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Gorj”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here