Amenzi usturătoare pentru şoferii vitezomani din Gorj

352

Pe parcursul a doar două zile, peste 170 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri pentru nerespectarea normelor legale privind deplasarea pe drumurile publice. Alţi patru şoferi au rămas fără permise de conducere, acestea fiindu-le reţinute pentru depăşirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisă pe sectorul de drum respectiv. Toate aceste sancţiuni au fost aplicate în cadrul unei acţiuni pe linia respectării regimului legal de viteză, acţiune ce se derulează în această perioadă la nivel naţional.

Poliţiştii rutieri acordă o atenţie deosebită prevenirii evenimentelor rutiere pe fondul depăşirii vitezei de deplasare pe drumurile publice. Numai în perioada 19-20 august a.c., oamenii legii au aplicat 175 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei legale, sancţiuni a căror valoare totală se ridică la suma de peste 58.000 lei. De asemenea, tot în acest interval, au fost reţinute 4 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei maxim admise. “Poliţiştii rutieri gorjeni acţionează pe drumurile europene şi naţionale din judeţ, în special pe sectoarele de drum pe care se înregistrează în mod frecvent accidente rutiere, fiind folosite 12 aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor. Se atrage atenţia asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Controalele în trafic vor continua şi în perioada următoare
Reamintim că în ultima decadă a lunii august, respectiv în perioada 19-31 august, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, birourile de poliţie pentru Autostrăzi şi Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti vor desfăşura acţiuni punctuale, pentru informarea conducătorilor auto, precum şi pentru sancţionarea celor care nu respectă regimul legal de viteză, folosind toate aparatele de măsurare a vitezei din dotare. Aceste acţiuni vizează combaterea excesului de viteză şi, totodată, conştientizarea conducătorilor auto asupra pericolului la care se expun, atât ei cât şi ceilalţi participanţi la trafic, prin adoptarea unei viteze de deplasare peste limita legală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here