Dinamitări pe Defileu

528

Pe Defileul Jiului au avut loc ieri mai multe explozii pentru a lărgii Drumul Naţional 66 care leagă judeţul Gorj de judeţul Hunedoara. Pentru aceste împuşcături în pereţii Defileului firma constructoare a folosit 300 kg de explozibil dislocându-se astfel 1000 de metri cubi de granit.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR), dar şi cei ai constructorilor au ajuns cu lucrările de reabilitare a Drumului Naţional 66 în stadiul de lărgire. Aceştia au construit parapeţi de susţinere pe malul Jiului dar şi mai multe explozii şi dislocări de rocă. “Executăm operaţiunea de împuşcare prin detonări pe Defileul Jiului, acolo unde actualul teren impune lărgirea şoselei. În cursul acestei zile vom executa o împuşcare pe o lungime de 30 de metri. S-au folosit dispozitive de legătură non-electrice, dispozitive care împiedică o eventuală declanşare a unor curenţi necontrolaţi. În opinia mea o să cadă până la 1000 de metri cubi de stâncă. Pentru această detonare folosim 300 de kg de explozibil. Pe toată perioada reparării defileului nu ştiu cât explozibil vom folosi pentru că nu ştim exact unde vom împuşca, probabil o tonă, două, nu mai mult. Plus că în apropierea căilor ferate este un regim special de verificare a vibraţiilor în timpul detonării, şi acolo nu vom face o împuşcare de aruncare masivă, vom face o împuşcare de umflare a rocilor care ulterior vor fi exploatate cu un excavator”, a declarat Constantin Filip, inginer-şef la firma constructoare care se ocupă de lucrările de reabilitare a tronsonului de drum de pe defileu.

Ion Tudor: „Vor mai exista astfel de explozii”
Drumul Naţional 66 va fi închis până pe 1 noiembrie, în zilele de marţi, miercuri şi joi între orele 09.00 şi 18.00. „Lucrările de DN66 continuă, trebuie să înţeleagă toată lumea că lucrările pe defileu nu pot continua dacă circulaţia nu este oprită. Acest lucru se va întâmpla până pe data de 1 noiembrie, în zilele de marţi, miercuri şi joi între orele 09.00 şi 18.00, iar în restul zilelor se circulă restricţionat cu semafoare şi dirijare cu sprijinul piloţilor de la circulaţie. Vor mai exista astfel de explozii”, a declarat Ion Tudor, director al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. Lucrarea de modernizare a tronsonului dintre Bumbeşti-Jiu şi Petroşani costă peste 170 milioane lei noi, iar o mare parte din fonduri provin de la Banca Europeană de Investiţii. Cele două porţiuni care fac parte din DN 66 vor fi reabilitate de firme din Italia, Spania şi România. Reabilitarea DN66 pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti Jiu trebuie finalizată în termen de 18 luni de la data atribuirii contractului, care a fost încheiat pe 21 decembrie 2012.

Piedică în reabilitare
Descoperirea unui sit arheologic a dus la blocarea lucrărilor de reabilitare a Drumului Național 66, din judeţul Gorj. Deşi ar fi trebuit reluate încă din primăvară, lucrările au reînceput în urmă cu mai puţin de o lună şi vor suferi modificări majore, din cauza faptului că vestigiile arheologice se află de o parte şi de alta a drumului. Constructorul trebuie să prevadă casete speciale, pentru delimitarea zonei istorice.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.