Actele din 1965, luate la puricat! – Groapa penală de la Işalniţa a înghiţit cărbunele din rezerva de stat

348

O groapă de doi metri aflată sub platforma betonată pe care se află depozitul de cărbune al Sucursalei Electrocentrale Işalniţa ar fi vinovată de dispariţia a 140.000 de tone de cărbune din rezerva statului. Cu această scuză halucinantă s-au prezentat şefii de la Işalniţa în faţa conducerii Complexului Energetic Oltenia(CEO), după ce Corpul de Control al instituţiei a depistat cărbunele lipsă, prejudiciul provocat CEO fiind de 2 milioane de euro. Stocul de cărbune de la Işalniţa a fost recent evaluat, dar măsurătorile repetate arată lipsa cărbunelui, fapt care îi va fi imputat însă nu directorului de al Işalniţa, Constantin Bălăşoiu, ci persoanelor care au în gestiune cărbunele prin în rezerva de stat.

Situaţie fără precedent la Sucursala Işalniţa a CEO unde 140.000 de tone de cărbune au dispărut într-o groapă inexistentă în documente. Dispariţia cantităţii de cărbune a fost depistată după ce oficialii CEO au constat că la Işalniţa se vindea energie sub preţul de producţie al celorlalte termocentrale aparţinând complexului. S-au făcut astfel nişte măsurători, în urma cărora s-a depistat lipsa în cauză. „Am început un proces de evaluare a stocurilor de cărbune şi a calităţii cărbunelui în vederea funcţionării mai accentuate care ne aşteaptă acum în vară. Am găsit peste tot diferenţe de 2.000-5.000 de tone, aici de 140.000 de tone cărbune, diferenţa este foarte mare. Craiova este singura unitate care plăteşte o firmă privată pentru astfel de măsurători, restul unităţilor au specialişti, topografi. Conducerea de acolo mi-a spus ceva de genul că sub platforma de beton ar fi o groapă, ceea ce este de neconceput, de doi metri, şi că acolo s-ar afla cărbunele lipsă. Da! O groapă sub depozit. Groapa respectivă nu este trecută în acte. Am repetat măsurătorile, cu firma privată pe de o parte, cu topografii noştri şi cărbunele este lipsă. Cantitatea respectivă înseamnă 1,5-2 milioane de euro, iar problema va fi tratată ca o lipsă în gestiune”, a declarat, sâmbătă, Laurenţiu Ciurel, managerul CEO.

Bălăşoiu, absolvit de vină
Ciurel nu a dat însă vina pentru lipsa cărbunelui pe Constantin Bălăşoiu, directorul Sucursalei Işalniţa a CEO, menţionând însă că vinovaţii nu vor scăpa fără o plângere penală, Corpul de Control înaintând la vârful structurii concluziile lor. Cu toate acestea măsurătorile continuă.
„Am descoperit o lipsă în gestiune. Este vorba de o cantitate de cărbune de 140.000 de tone. Nu îi fac domnului Bălăşoiu o vină. (..)Sub platforma betonată pe care se află depozitul de cărbune este o groapă de doi metri şi că acolo se găseşte cantitatea lipsă. În opinia mea, aşa ceva este de necrezut. Cei de acolo au motivat că nu trebuie începute măsurătorile de la nivelul solului, ci de la doi metri sub pământ. Cei de la Craiova au făcut măsurătorile cu o firmă privată, faţă de toate celălalte cariere care au topografi şi alţi specialişti. Ei spun că firma respectivă le-au dat valorile astea. Acum nu poţi să spui când ai 90.000 de tone că ai, de fapt, 230.000 de tone. Toţi ştim cum arată o grămadă de 90.000“, a completat Ciurel.

Dispariţia constatată în ultimele luni, provocată între 2009-2012
Dispariţia cărbunelui nu s-a constatat săptămâna trecută însă, faptele fiind cunoscute de câteva luni când s-a tot încercată să se găsească o ipoteză corectă a lipsei cărbunelui. Evident că s-a considerat că această cantitate a dispărut treptat în ultimii ani, ani de guvernare PDL, lipsa fiind moştenită acum.
Existe de altfel mai multe ipoteze care pot explica oarecum lipsa, una este cea a documentelor. Mai precis, este posibil, ca în acte, conducerea Işalniţa să fi trecut o cantitate de cărbune mai mică decât cea consumată în realitate pentru a justifica un preţ de cost şi, implicit, de vânzare mai mic decât cel real, deşi termocentrala a funcţionat în ultimele 3 luni doar două zile. O altă variantă, care a dus la explicaţia cu groapa, ar fi aceea că topometriştii au măsurat cărbunele din depozit pe o bază liniară. Numai că depozitul nu are formă regulată, iar cărbunele dispărut ar putea fi chiar în neregularităţile bazinului. Pentru a verifica acest lucru, cei care efectuează controlul caută acum în arhive, documente de la construirea depozitului în 1965.
„Problema s-ar pune destul de acut doar dacă, în urma cercetărilor, consumurile specifice s-au măsluit în vederea obţinerii unui preţ mai bun pe energie. Adică, în loc să se consume o anumită cantitate, s-a declarat că s-a consumat mai puţin, ceea ce a dus la un Megawat mai ieftin, pentru a-şi vinde energia pe piaţă”, a conchis Ciurel care a menţionat că cele petrecute la Işalniţa nu sunt similare cu dispariţia celor 2,5 milioane de tone de cărbune de la Motru.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here