Fetiţă de 9 ani, rănită într-un accident la Muşeteşti

338

O fetiţă în vârstă de doar 9 ani a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla a intrat în plin într-o autoutilitară ce venea din sens opus. În urma impactului, pe lângă fetiţa de 9 ani, au mai fost rănite alte două persoane, între care şi şoferul autoturismului.

Accidentul s-a produs vineri după-amiază, pe raza localităţii Muşeteşti. Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând pe contrasens, unde s-a izbit de o autoutilitară. „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că P.P., de 38 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, din direcţia Muşeteşti în direcţia Crasna, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă din sens opus de Z.C., de 38 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara. În urma impactului, conducătorul autoturismului, precum şi alţi doi pasageri în vârstă de 35, respectiv 9 ani, au suferit leziuni corporale”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cele trei victime au fost transportate la secţia UPU a Spitalului Judeţean Gorj pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here