Dosare penale pentru mai mulți șoferi din Gorj

287

Trei șoferi din Turburea, Tismana și Rovinari s-au ales cu dosare penale după ce au comis mai multe infracțiuni rutiere. Unul dintre aceștia a fost prins băut la volan, un altul conducea o mașină deși nu avea permis auto, iar cel de-al treilea este cercetat de oamenii după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat.

„În noaptea de 7 spre 8 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat pe DJ 661 din comuna Turburea, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (…) La data de 7 iulie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Sohodol, în timp ce se afla pe drumul comunal din satul Sohodol, a condus un autoturism fără a deține permis de conducere. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul în cauză, a condus un autoturism pe drumul comunal Sohodol, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere. La data de 7 iulie 2024, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Vîrț, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din data de 28 aprilie 2024. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărui drept i-a fost suspendat”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here