CSO Turceni a stabilit mai multe amicale. Echipa așteaptă să joace tot în L3

1555

CSO Turceni se va reuni săptămâna viitoare. Oficialii clubului au anunțat programul trupei gorjene în această perioadă de vară. Deși a retrogradat din Liga a 3-a la finalul sezonului precedent, echipa va rămâne, probabil, în acest eșalon. Primul antrenament al formației pregătite de Viorel Cojocaru va avea loc luni, 15 iulie, de la ora 11.00. Clubul a anunțat și mai multe meciuri de verificare, dar se pregătește și pentru Cupa României, semn că nu va juca în Liga 4. Până la meciul de pe 31 iulie, CSO Turceni a fixat amicale cu Viitorul Târgu Jiu (20 iulie, ora 11.00), AFC Câmpulung Muscel (26 iulie ora 11.00) și SCM Râmnicu Vâlcea (2 august, ora 11.00). Pentru luna august, au mai fost stabilite partide-test cu Viitorul Şimian, Jiul Petroșani și CS Universitatea Craiova. Între timp, o nouă formație s-a retras din Liga 3. Rapid Brodoc, care a terminat pe locul 4 în play-out-ul Seriei 1 nu va mai continua în acest eșalon din cauza problemelor financiare. Există așadar, oficial, trei locuri libere în ediția 2024-2025. Gilortul Târgu Cărbunești și Vulturii Fărcășești sunt celelalte formații din Gorj care vor evolua în L3.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here