”Tandem” Ciolacu – Ciucă la prezidențiale

225

Surse politice din conducerea Coaliției au declarat pentru Antena 3 CNN că liderii PSD și PNL iau în calcul un tandem președinte-premier în funcție de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale. Informația este confirmată de la vârful Partidului Național Liberal.

Astfel, dacă cei doi candidați PSD și PNL intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, tandemul va fi anunțat după al doilea tur din 8 decembrie, care va decide viitorul președinte al României.

Dacă intră doar unul dintre cei doi lideri în turul doi, tandemul va fi anunțat imediat după primul tur din 24 noiembrie, înaintea parlamentarelor care vor avea loc pe 1 decembrie. Astfel, ambele partide ar susține un singur candidat și ar încerca să obțină o majoritate PSD-PNL la alegerile legislative care să dea viitorul guvern.

Nicolae Ciucă a declarat joi că e posibilă o guvernare PSD-PNL și în 2025, după alegerile prezidențiale și parlamentare din noiembrie și decembrie.

Potrivit surselor din PSD, Marcel Ciolacu va convoca o ședința în care să fie stabilită data Congresului pentru desemnarea candidatului PSD la prezidențiale. La nivel declarativ, Ciolacu ar lua în calcul inclusiv varianta unui candidat independent, însă, în realitate, acesta își dorește să candideze la prezidențiale, iar liderii partidului îl împing spre o candidatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here