Astăzi, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Samson († 530) din Constantinopol, făcătorul de minuni şi primitorul de străini, care era rudenie după trup cu Sfântul împărat Constantin cel Mare (secolul al IV-lea). Viaţa lui pare ca o legendă a tămăduirii sufletului şi a trupului, prin darul de a vindeca pe cei aflați în suferință şi prin dorința de a fi folositor aproapelui! Originar din cetatea Romei, s-a născut din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. Ştiind bine învăţătura din afară, se deprinsese şi la meşteşugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogăţirea sa, pentru că avea destulă bogăţie ci, pe de o parte, ca să nu petreacă viaţa în deşertăciune, iar pe de alta, ca din meşteşugul său să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor! Sfântul tămăduia pe cei cuprinşi de boli incurabile, pentru că pe lângă meşteşugul doctoricesc, i se adăugase darul sfânt al Domnului, cu care dădea tămăduiri minunate! Se spune că pentru faptele lui cele bune în care sporea şi pentru credinţa pe care o câştigase în Dumnezeu, el avea şi înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi se îndeletnicea la citirea sfintelor cărţi, ca şi spre dragostea lui Hristos prin care se deştepta cu credinţa şi cu nădejdea. Apoi, murind părinţii lui şi lăsând multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase, iar, îndată a început ca bogăţia cea degrabă pieritoare şi vremelnică să o schimbe prin cea nepieritoare şi veşnică, urmând învăţătura Sfintei Evanghelii. De foarte multe ori, dădea milostenie cu îndurare, împărţind cu amândouă mâinile la toate nevoile săracilor şi flămânzilor, câştigând prin pântecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă a credinţei în Dumnezeu!
Avea darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduseră de la Dumnezeu
Credea cu sfinţenie în toate zilele vieţii sale, că milostivirea e născută şi crescută împreună cu el. Dar, voind să se îndrepteze spre o viaţă şi mai smerită, a eliberat mulţimea robilor, oprind numai pe unul singur pentru slujba sa! Ştia că nu are nevoie de atâţia robi, de vreme ce singur se dăduse rob Domnului cel adevărat! În acest fel, s-a dezlegat de bogăţiile cu care era ţinut ca şi cu nişte legături murdare, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului său! Deci, dorind Sfântul Cuv. Samson ca pe sufletul său să-l îmbogăţească mai bine prin duhovniceasca bogăţie a credinţei, a defăimat lumea şi toate cele din lume şi, urmând lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsându-şi rudele şi cunoscuţii, a ieşit din Roma cea veche şi s-a sălăşluit în pustie, dar Bunul Dumnezeu, voind ca robul său să le fie de folos multora, l-a adus din pustie în «Roma cea nouă», adică, în Constantinopol, unde, găsindu-şi o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini şi săraci, slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioşi şi tămăduindu-i de boli, nu numai prin meşteşugul său doctoricesc, dar le slujea cu toată plăcerea la pregătirea hranei şi a aşternuturilor cu atâta osârdie, încât se părea că acea milostivire este firească făpturii lui. 
Căci, precum firea soarelui este ca să lumineze şi a focului ca să ardă, aşa Sfântului Cuv. Samson îi era din fire silinţa spre ajutorarea celor săraci, bolnavi şi străini! Deci, Dumnezeu, Care S-a obişnuit a binecuvânta dragostea către aproapele, ce se face pentru Dânsul şi aceea pe care o face cineva săracilor a o socoti ca fiind a Lui, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Şi, pentru că pe toţi îi primea în casa sa, unii având boli nevindecate, îi tămăduia cu minuni! Astfel, darul şi puterea facerii de minuni, pe care le avea de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui, pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să se slăvească pe sine şi să se cinstească de către oameni. Dar, n-a putut să se ascundă sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind ca lumina lucrurilor celor bune şi suindu-se la muntele Iubirii de Dumnezeu Cel desăvârşit, a venit tuturor în înştiinţare, şi alând şi patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el şi l-a hirotosit preot, deşi el nu voia. În final, să mai spunem că despre slava faptelor sale bune s-a aflat până la palatele împărăteşti, mai ales că Împăratul Justinian căzuse într-o neputinţă trupească, adică, în vătămarea părţilor ascunse ale trupului şi acea durere era netămăduită. Deci, chemând el doctori mulţi şi stând lângă el după obiceiul lor, se consultau între ei şi îi făceau multă vreme curaj de tămăduire, numai cu cuvintele, iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea uşurare celui ce pătimea! De aceeaşi boală pătimea şi o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina, cea care, a văzut în vedenia visului său venind la dânsa pe Sfântul Cuv. Samson cu sfinţii cei fără de arginţi Cosma şi Damian şi, atingându-se de ea, din acea vedenie, femeia s-a făcut sănătoasă! Deci, cu acestea şi cu multe alte minuni se dădeau şi se dau mereu tămăduiri, prin rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta, toţi cei credincioşi preamăreau pe Dumnezeu cel minunat între sfinţii Săi, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire totdeauna!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
