Poetul nepereche Mihai Eminescu, omagiat în localitatea Florești din județul Gorj

761

Muzeul ,,Mihai Eminescu” din satul Florești al comunei gorjene Țânțăreni a găzduit o nouă ediție a Festivalului concurs-național de poezie și creație artistică ,,FREAMĂT DE CODRU”.
Manifestările culturale dedicate poetului nepereche au debutat cu depunerea unor coroane cu flori și rostirea de alocuțiuni evocatoare, preșcolarii grupei mijlocii de la Grădinița din Țânțăreni, coordonați de profesor învățământ preșcolar Elena-Lelia PRODEA, au susținut un montaj literar artistic intitulat ,,Somnoroase păsărele”, în timp ce elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială din Florești, coordonați de către profesor învățământ primar Constantina ISTUDORA, au oferit celor prezenti dramatizarea ,,Luceafărul” și valsul ,,Pe lângă plopii fără soț”.
În continuarea manifestărilor de la Florești, locul în care a poposit Mihai Eminescu, au avut loc lansări de carte: este vorba de ,,Eminescu”, autor Petre Ciureanu, în traducerea oferită de Carmen Teodora Făgețeanu, și ,,Când ai venit pe jos din rai”, un volum de poeme al autoarei Nela Ene, o călătorie emoționantă, de profundă și dureroasă trăire, menită să ne dovedească cum Dunărea poate urca ,,pe jos” din iubire, spre dealurile Jiului nostru, căt să scrie o ,,poveste” de 28 de ani. De asemenea, Ana Maria Cristofir și-a lansat la Țânțăreni volumul de poeme ,,Degetariță”, volum apărut la editura ,,Revers” din Craiova anul acesta, autoarea aflându-se deja la patru cărți de poeme publicate, la care se adaugă și traducerea unei cărți de literatură memorialistică din limba română în limba franceză.
Programul Festivalului concurs-național de poezie și creație artistică ,,FREAMĂT DE CODRU” a cuprins și un concurs de creație lirică desfășurat pe două secțiuni: prima de creație literară – poezie sa adresat elevilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, și cea de a doua secțiune, de creație artistico-plastică, destinată preșcolarilor și școlarilor cu vârsta de până la 14 ani și care cuprinde lucrări inspirate din opera marelui poet național Mihai Eminescu. Manifestările amintite își propun să antreneze elevii și cadrele didactice în activități care să valorifice și să dezvolte potențialul creativ și simțul estetic prin exprimarea emoțiilor și a sentimentelor prin poezie.
Organizatorii manifestărilor culturale dedicate poetului Mihai Eminescu sunt Consiliul Local și Primăria comunei Țânțăreni, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Biblioteca Județeană ,,Gen. Christian Tell”, în parteneriat cu Școala Gimnazială Țânțăreni și Biblioteca din localitate.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.