Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului «Axion Estin» – ,,Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor”!

435

În viața Bisericii, evlavia credincioșilor pentru Maica Domnului s-a manifestat în diverse moduri, unul dintre acestea fiind zugrăvirea și cinstirea deosebită a chipului ei în icoane. Pentru că icoana radiază căldură și pace, cu evlavie consider că este potrivită pentru o legătură strânsă între mamă și fiu. Prin imagine, Iisus se referă la calea care vine spre om, în tăcere și contemplare şi cu dragostea cu care se uită la mama Sa, El se uită și la noi și vrea să ne lase un mesaj de mântuire!
Un exemplu în acest sens îl constituie icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului «Axion Estin», de la Muntele Athos, ceea ce înseamnă ,,Vrednică Eşti”, poate una dintre cele mai renumite şi iubite icoane din Biserica Ortodoxă şi se află la Mănăstirea «Protaton» din Sfântul Munte Athos. De această icoană este legată o minune săvârșită în anul 980, când cântarea „Ceea ce ești mai cinstită…” a fost completată cu expresia binecuvântată: „Cuvine-se cu adevărat…” cântată de un înger în fața icoanei Maicii Domnului! Deci, Icoana Maicii Domnului «Axion Estin» este legată de descoperirea rugăciunii ,,Cuvine-se cu adevărat”, a unui calugăr nevoitor cu viaţă sfântă.
Istoria Icoanei «Axion Estin» a fost scrisă în anul 1548, de către Călugărul Serafim! Înaintea acestei icoane ne-a fost dăruită rugăciunea amintită! Astăzi, scena descoperirii rugăciunii calugărului nevoitor s-a zugrăvit şi ea intr-o icoană deosebită numită «Descoperirea rugăciunii către Maica Domnului», Icoana «Axion Estin» răspândind o mireasmă neobişnuită. Aşa cum am amintit, această icoană este printre cele mai iubite și cunoscute din Biserica Ortodoxă şi este păstrată în Biserica «Protaton», biserica centrală din Careia și cea mai veche din Sfântul Munte Athos!
Icoana Maicii Domnului «Axion Estin» este legată de descoperirea rugăciunii ,,Cuvine-se cu adevărat” şi minunea a avut loc într-o chilie din apropiere de Careia, în anul 980. Îngerul i-a arătat călugărului ca să se roage în următorul mod: ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”, la care să adauge rugăciunea pe care deja o știa, și anume: ,,Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim”!
Prăznuirea acestei minunate icoane se face în data de 11 iunie a fiecărui an! Această icoană este una făcătoare de minuni, ajutătoare, tămăduitoare și ar trebui să alunge duhurile rele. Este un cadou extraordinar pe care îl poți face la nuntă, botez, casă nouă, sărbători religioase sau chiar la o zi de naştere.
În încheiere, să precizăm că la Mănăstirea «Protaton», în capitala Sfântului Munte, unde sunt cele mai vechi arhive de peste o mie de ani, dăinuie de veacuri o biserică foarte mare şi în faţa acelei biserici este o piatră lată de câţiva metri pe care nu se prinde nici ploaia, nici zăpada niciodată. Nimic, nimic, nimic! Rămâne tot uscată şi îi zice «piatra sângelui», pentru că de trei ori pe an izvorăşte sânge dintr-însa şi curge sângele şiroaie şi se duce până la temelia bisericii. Este o mare minune!
Profesor de religie, IORDACHE Alina, Liceul Tehnologic Turceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here