În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8; glas 2, voscr. 4, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii care se citeşte în sfânta biserică ne arată purtarea de grijă plină de devotament, credinţă şi iubire a persoanelor care au fost aproape de Domnul, atunci când El moare ca om, doborât de păcatele oamenilor, mai ales că sunt prezentate o serie aspecte legate de femeile care s-au dus ca să ungă cu mir trupul mort al lui Iisus Hristos şi chiar dacă nu s-au arătat în clipa cea de pe urmă (la ceasul îngropării Lui), totuşi, au fost aproape de El de la începutul vieţii Sale publice. Aşadar, în mod exact cele privitoare la mironosiţe şi acordul celor patru evanghelişti confirmă datele cu privire la ele, deoarece, auzind în însăşi ziua învierii de la mironosiţe, de la Petru, de la Luca şi Cleopa, că Domnul este viu şi a fost văzut de ei, n-au crezut, drept pentru care sunt şi mustraţi de El, atunci când li S-a arătat mai târziu şi când erau împreună. După ce S-a înfăţişat pe Sine Însuşi viu, nu numai că au crezut toţi, dar L-au şi vestit pretutindeni, fiindcă semnele au fost foarte necesare până ce cuvântul a fost vestit în tot pământul. Împrejurările răstignirii Domnului erau unele dintre cele mai primejdioase privitoare la furia evreilor, patimile groaznice şi moartea Domnului într-un mod înfiorător. Se pare că ucenicii, de frică, L-au părăsit pe Domnul şi s-au ascuns, iar, în aceste condiţii, Iosif din Arimateea, care a riscat mult, un om bogat material şi spiritual, cu înaltă poziţie în societate, care era şi ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns din cauza funcţiei, profitând de poziţia şi influenţa sa, a mers la Pilat şi l-a rugat să-i permită să coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape. Prin fapta sa, el s-a declarat pe faţă admirator şi ucenic al lui Iisus, chiar dacă a riscat excomunicarea, exilul sau chiar moartea! Dar, oricum, dragostea lui pentru Iisus şi teama de a nu I se arunca trupul într-o groapă comună, asemenea unui tâlhar, l-au determinat să ia o hotărâre atât de curajoasă. Evanghelia după Ioan (19, 39-40), ne spune că lui Iosif i s-a alăturat şi Nicodim, un alt ucenic de taină al lui Iisus, care a contribuit şi el cu o mare cantitate de miresme pentru îmbălsămarea trupului Domnului. Dar, Iosif şi Nicodim nu au fost singurii prieteni ai lui Hristos care nu L-au părăsit şi au putut, cu proprii lor ochi, să vadă şi să cerceteze că El a murit şi a fost îngropat, pentru că mai erau şi femeile mironosiţe împreună cu Maica Domnului, fiind vorba despre Maria Magdalena, Maria (soţia lui Cleopa şi mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosi), Ioana (soţia lui Huza, administratorul casei lui Irod-Antipa), Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu), Suzana şi cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria, după care mai poate fi amintită cu acestea şi Sfânta Veronica, cea care I-a dăruit Mântuitorului, pe drumul spre răstignire, un ştergar (sau o năframă) pentru a-Şi şterge faţa plină de sudoare şi sânge, ceea ce dovedeşte cu prisosinţă că Dumnezeu ne învaţă că Mironosiţele sunt femeile care mult L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui!
,,Bucuraţi-vă, nu vă temeţi”! (Matei 28, 9)
Aşadar, din Evanghelii aflăm că mironosiţele erau femei credincioase, care duceau o viaţă curată, sfântă, de rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, ajutându-L pe Acesta şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele Îl însoţeau discret, dar cu multă râvnă, pe Iisus şi pe ucenicii Săi în locurile unde aceştia mergeau, ajutau cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor, a hainelor şi a celor trebuincioase pentru odihnă.
Femeile mironosiţe nu L-au părăsit pe Iisus nici în timpul patimilor Sale, perioadă în care au dat dovadă de mare bărbăţie! Spre exemplu, atunci când ucenicii s-au împrăştiat de frica iudeilor şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, cu Maria Magdalena şi cu Apostolul dragostei, Ioan, singurul dintre Apostoli care a mers cu Iisus până la cruce, fapt care demonstrează că dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată! Din păcate, într-un mod samavolnic, multe dintre aceste femei au fost lovite, altele luate în crudă bătaie de joc, mai ales Maria Magdalena, a cărei viaţă era cunoscută şi hulită, dar, nu le păsa de batjocurile şi de toată răutatea iudeilor, pentru că ele nu mai voiau să ştie altceva şi nu mai vedeau nimic decât drumul durerii, Crucea şi pe Mântuitorul lumii, Domnul Iisus Hristos! În dimineaţa Învierii Mântuitorului, femeile Mironosiţe au fost cele mai curajoase dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Se pare că ucenicii bărbaţi se temeau şi s-au risipit în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte, dar, sfintele femei Mironosiţe se adună, îşi revin din tulburarea produsă de evenimentele ce avuseseră loc, depăşesc frica produsă de înverşunarea iudeilor! În timp ce Apostolii erau ascunşi şi încuiaţi într-o cameră de frica iudeilor, Mironosiţele împreună cu Maica Domnului ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul Mântuitorului. Ucenicii plângeau şi se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul şi să împlinească cele de cuviinţă ale îngropării. Ele au primit vestea de la Arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul şi apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus Apostolilor că Hristos a Înviat, că nu mai este în mormânt! Deci, ele au fost primele care s-au învrednicit ca să-L vadă pe Mântuitorul Cel Înviat din morţi, căci, Evanghelia după Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel Înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: ,,Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!” (Matei 28, 9), iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat! Cu alte cuvinte, Dumnezeu le-a dat femeilor Mironosiţe o răsplată unică, de a fi aflat cele dintâi despre Învierea Sa, de a fi văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat, şi de a fi dus cele dintâi, vestea cea mare chiar ucenicilor Săi. Aşa după cum Eva auzise, după căderea în păcat, osânda rostită de Dumnezeu, tot femeia va auzi, cea dintâi, vestea cea mare a izbăvirii din morţi prin Iisus Hristos Cel Înviat, iar, în acest fel, toată lumea a aflat de Învierea Domnului prin Sfinţii Apostoli, chiar dacă ei primiseră această veste de la femeile Mironosiţe. Să fim bine înţeleşi, spre deosebire de Apostoli, Mironosiţele nu au fost chemate, şi nici alese de Domnul, ci, credinţa lor şi dragostea lor pentru Hristos, evlavia lor, setea lor de mântuire le-au făcut să-L urmeze în călătoriile Sale misionare şi să-I slujească din agoniseala muncii lor! În concluzie, Duminica a 3-a după Paşti, numită în tradiţia creştină şi Duminica Mironosiţelor, pentru râvna lor sfântă pentru Hristos, pentru evlavia şi bărbăţia lor de suflet, să mai reţinem că mirul cel mai de preţ pe care îl duceau ele Domnului nu era unul din lumea materialităţii acesteia, ci dintr-o altă lume, a iubirii divine, era mirul de bună mireasmă al sufletelor aprinse de dragostea pentru Învăţătorul Care le-a arătat calea spre Împărăţia Cerurilor, iar, femeile Mironosiţe şi-au pus în miresmele acelea toată inima lor! Poate că noi, cei de astăzi sau chiar cei de mâine, nu suntem în stare să-I dăm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile Mironosiţe, dar, putem ca prin rugăciune, să dăm dorinţa noastră de cinstire faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Lui Dumnezeu nu-I aducem doar anumite lucruri, anumite părţi din viaţa noastră, ci, trebuie să-I dăruim toată viaţa, iar, tot ceea ce facem pentru Dumnezeu este mirul nostru, cinstirea noastră, ca un izvor de bucurie pentru noi! Femeile mironosiţe s-au dus la mormânt şi nu L-au găsit pe Domnul Hristos, dar au găsit bucuria învierii Lui, deoarece, Dumnezeu ne învaţă că Mironosiţele sunt femeile care mult L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
