Bicicliști amendați pentru consum de alcool

595

Duminică, 12 mai, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acţiune, pe raza județului Gorj, în baza unui plan care a vizat, în primul rând, prevenirea implicării bicicliștilor în accidentele de circulație, accentul punându-se pe asigurarea vizibilității acestora cu ocazia deplasării pe drumurile publice, prin echiparea cu veste reflectorizante. Astfel, au fost distribuite 20 de veste reflectorizante, persoanele vizate fiind receptive la recomandările preventive și la acțiunea inițiată de poliție.

De asemenea, cu ocazia acțiunii organizate, au fost identificate și nerespectări ale legislației rutiere, fiind aplicate nouă sancțiuni contravenționale conducătorilor de biciclete, din care două pentru consum de băuturi alcoolice, în cuantum de aproximativ 2.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here