Săulești: Arestat după și-a bătut nevasta și fiul

862

Un bărbat din comuna Săulești a ajuns în spatele gratiilor după ce, încălcând ordinul de protecție, a intrat în casă peste soția și fiul său și i-a lovit. Individul este cunoscut cu antecedente, în ultimii 5 ani fiind emise mai multe ordine de protecție pe numele său.

„La data de 5 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 37 de ani, din comuna Săuleşti, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecție. În aceeași zi, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că bărbatul a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis de către polițiști ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti, pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 3 aprilie a.c., în sensul că a intrat în curtea locuinței de domiciliu și a încercat să vorbească cu soția sa, în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate. La data de 3 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112, de fiul bărbatului, cu privire la faptul că tatăl său se manifestă agresiv. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a avut un conflict cu soția sa, lovind-o cu palmele în zona feței, fără a-i provoca leziuni, moment în care între aceștia a intervenit tatăl bărbatului, care a fost lovit de către fiul său, cu un baston din lemn, la nivelul capului, fiindu-i provocate leziuni. Au fost întocmite formularele de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Acesta a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se faptul că în ultimii cinci ani, au fost emise patru ordine de protecție provizorii împotriva sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here