Ca la noi, la nimeni – Bucurii în zilele Crăciunului, incendiu și tragedii a doua zi!

901
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „O viață de abnegație este aproape întotdeauna de preferat unei vieți de decepții.”
Constantin Brâncuși

Majoritatea românilor și-au petrecut Sfintele Sărbători ale Crăciunului – Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos – în familii, fiind prea puțini aceia care s-au dus la munte și la mare, chiar dacă, și pe acolo, vremea a fost prielnică. În prima zi a Crăciunului, Bisericile – Casele Domnului – au fost înțesate de credincioși, care apoi s-au retras să-și continue bucuriile în casele lor.
PELERINAJ LA MÂNĂSTIREA PANTOCRATOS, DIN TELEORMAN. Pentru prima oară, peste 20.000 de credincioși au mers la Mânăstirea Pantoctratos, din județul Teleorman, și s-au recules și s-au închinat la Darurile Magilor, aduse pentru prima dată pe aceste meleaguri. Darurile Magilor fiind niște odoare care au strâns foarte mulți credincioși, veniți de pe alte meleaguri, dar și de prin împrejurimi. A fost un soare primăvăratic, iar fiorul Crăciunului i-a adus pe drept-credincioși să se regăsească în Darurile Magilor pe care Maica Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-au atins.
VREME CĂLDUROASĂ ÎNTRE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU 2024. Mai sunt câteva zile din acest an 2023, poate cel mai călduros din istoria României, cam de prin anul 1900, de când se fac măsurători meteorologice la noi. În continuare, vremea se răcește ușor, dar maximele vor fi tot peste cele normale pentru zilele dintre Sărbătorile Crăciunului și Anul Nou, când meteorologii anunță că vom avea parte de un Revelion mai călduros ca alte dăți.
INCENDIU ȘI TRAGEDII LA TOHANI, COMUNA GURA VADULUI. În dimineața celei de-a doua zi a Sărbătorilor Crăciunului, la o unitate hotelieră cu regim de pensiune s-a petrecut o mare nenorocire. Martorii oculari susțin că pe la orele 4:00 ale dimineții de marți s-a auzit un vacarm și un bărbat și-a bătut soția. Nu peste mult timp, cam după o oră, pare-se că din răzbunare bărbatul ar fi dat foc la cea care urma să devină Pensiunea Morții. Incendiul a cuprins o suprafață de peste 1.200 mp, turiștii cazați la parter au apucat să scape cu fuga, iar cei de la mansardă, mai bine zis, o parte dintre aceștia, au ars scrum. Fiind peste 8 victime, dintre care și trei copii, printre ei fiind și unul dintre copiii patronului prahovean, prieten din copilărie cu Horia Alexandrescu, președintele ANPC. Care, din prietenie, nu a făcut nici măcar un control la Pensiunea Morții.
„PENSIUNEA MORȚII”, FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE CONSTRCȚIE ȘI FĂRĂ AUTORIZAȚIE ISU! Mai grav, Pensiunea Ferma Dacilor nu avea nici autorizație de construcție, dar nici aviz ISU. Iar cei de la ISU făcuseră un control de mântuială prin anul 2019, ultimul, la care au dat 6 (șase) avertismente și nicio amendă. În plus, atât cei de la ISU, cât și cei de la Sindicatul Național al Polițiștilor, condus de Vasile Zelca, obișnuiau să organizeze tot felul de chermeze acolo, la Ferma Dacilor, unde aveau și o reducere de 20%!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here