11.10 – Bani pentru alunecările de la Negomir

413

Primăria comunei Negomir a primit de la guvern suma de 700.000 de lei pentru construirea unui zid de sprijin în satul Artanu împotriva alunecărilor de teren.

Deşi chiar premierul a promis că situaţia se va rezolva şi s-au primit garanţii pentru un sprijin financiar de 20 miliarde, ajutorul de la stat a venit atât cu întârziere, dar şi cu…reducere. Edilul susţine că banii nu sunt suficienţi pentru proiect, aşa că pericolul ca locuinţele să fie înghiţite de malul de pământ nu este exclus. Au solicitat douăzeci de miliarde, pentru a salva cele zece locuinţe puse în pericol, însă au primit doar 30% din suma necesară. Edilul comunei Negomir susţine că se aştepta să primească măcar jumătate din bani, pentru a putea acţiona împotriva alunecărilor de teren. Guvernul nu s-a încumetat să ofere mai mult, pentru consolidarea dealului, motiv care îi aduce numeroase nemulţumiri edilului din Negomir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here