Antonie, martor într-un proces penal al foștilor „colegi” de dosar!

3373

Fostul șef al Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia va apărea din nou în fața unui complet de judecători într-un dosar penal. Daniel Antonie, aflat în închisoare, unde ispășește pedepsele primite în două dosare penale în care a fost inculpat, are de această dată calitatea de martor. Tribunalul Gorj a dispus audierea lui ca martor chiar cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un dosar care îi vizează pe Vasile Ghimiș, un subaltern de-al său, și pe Daniel Sever Giurcău, administratorul unei firme. Cei doi au fost anchetați și judecați alături de Antonie într-un dosar în care acesta a primit condamnare cu executare pentru că a cerut achiziția la suprapreț a unor truse medicale și a unor cantități mari de furtun pentru o subunitate din cadrul CEO. Și dosarul de acum vizează cam același gen de fapte, iar judecătorii urmează să afle de la Antonie cum s-a derulat tranzacția în care compania de stat ar fi fost prejudiciată cu circa 170.000 de lei, conform anchetatorilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here