Absenți și retrași la proba scrisă a concursului de titularizare

1280

Sute de cadre didactice din Gorj au susținut ieri proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021. Nu s-au înregistrat incidente în timpul probei, dar peste 180 dintre candidații înscriși fie nu s-au prezentat la probă, fie s-au retras din examen. „Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 555 de candidați. 132 dintre aceștia nu s-au prezentat, iar 50 s-au retras din examen”, a precizat inspectorul școlar Nicolae Negrea. Proba a început la ora 9:00, în 3 centre de concurs, iar candidații au avut patru ore la dispoziție pentru redactarea lucrărilor. Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi transmise si prin e-mail, după afișarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

15 posturi titularizabile, disponibile în Gorj
La nivel județean sunt disponibile 15 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (14 în mediul urban şi 1 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: discipline din aria curriculară Arte, profesor în cabinete de asistență psihopedagogică și Educație fizică și sport.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here