Curg amenzile pentru nepurtarea măştii!

999

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte  instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, comunică IPJ Gorj.

În total, 228 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.100 de persoane și 206 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

IPJ Gorj: Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here